Poliţiştii avertizează că mita electorală şi votul ilegal înseamnă închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Informare şi Relaţii Publice, a demarat o campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor români cu drept de vot cu privire la riscurile nerespectării legislaţiei referitoare la procesul electoral.

Obiectivele acestei campanii vizeaza informarea cetăţenilor asupra sancţiunilor legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei electorale şi conştientizarea acestora pentru asigurarea unui proces electoral legal.

Campania se adresează în general tuturor cetăţenilor români cu drept de vot, şi în special tinerilor care împlinesc 18 ani, celor care votează pentru prima dată, populaţiei cu drept de vot din mediul rural, membrilor formaţiunilor politice sau voluntari ai acestora, tuturor celor implicaţi în derularea campaniei electorale.

"Pentru multiplicarea, la nivel naţional, a mesajului „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!", Ministerului Administraţiei şi Internelor i s-au alăturat şi alte instituţii publice: Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, S.C. METROREX S.A., Poşta Română, Instituţiile publice de la nivel central şi local, regiile autonome de transport locale.
În cadrul acţiunilor campaniei, pentru promovarea mesajului acesteia, vor fi postate afişe în locuri accesibile, cu grad ridicat de vizibilitate din partea publicului larg , vor fi distribuite pliante cu preponderenţă în mediul rural şi în locurile cu valori de trafic ridicat , respectiv în secţiile de votare , iar spoturile TV şi audio vor fi difuzate la posturile centrale şi locale de televiziune şi radio"
, a precizat insp. pr. Bogdan Toader, purtător de cuvânt al IPJ Vrancea.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite