Poliţist vrâncean, trei luni în misiune în Anglia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ADVNWS20120719_0027
ADVNWS20120719_0027

Acesta a participat ieri alături de ceilalţi nouă colegi ai săi din ţară la întâlnirea cu şeful poliţiei metropolitane din Londra. La întâlnire a participat şi ambasadorul României în Anglia, Ion Jinga.

Inspectorul Alexandru Mânea este unul dintre cei zece poliţişti români care participă la misiunea operativă din Anglia ce are ca scop acordarea de sprijin şi asistenţă Poliţiei din Londra atât în relaţia cu victimele, cu membrii comunităţii, cât şi în instrumentarea cazurilor în care sunt implicaţi cetăţeni români.

Poliţiştii au fost primiţi ieri la sediul Scotland Yard de şeful poliţiei metropolitane, la întâlnire fiind prezent şi ambasadorul României în Anglia, Ion Jinga.

Cu acest prilej, şeful Poliţiei Metropolitane a mulţumit părţii române pentru concretizarea, într-un timp foarte scurt a acestei iniţiative de colaborare şi a reiterat excelenta cooperare existentă între structurile de aplicare a legii din România şi Metropolitan Police.

Oficialul britanic a mai precizat că acesta este primul proiect de o asemenea amploare organizat de către Metropolitan Police cu un partener extern, iar instituţia pe care o reprezintă are în vedere extinderea colaborării cu Poliţia Română, detalii în acest sens urmând să fie discutate cu prilejul vizitei pe care comisarul Bernard Hogan Howe o va efectua în luna noiembrie în România.

Pe parcursul celor trei luni, poliţiştii români vor lucra alături de poliţişti din cadrul Metropolitan Police şi vor fi angrenaţi în activităţi de patrulare, verificare a documentelor autoturismelor, investigare a cazurilor de criminalitate organizată şi acordarea de asistenţă pentru victimele infracţiunilor.

Poliţiştii români sunt specializaţi în combaterea infracţiunilor judiciare şi de criminalitate organizată, au experienţă în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii şi sunt cunoscători ai limbii engleze.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite