Pieton accidentat mortal la Domneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul s-a produs pe DN 2 E85, în dreptul localităţii Domneşti, pe când bărbatul a încercat să traverseze şoseaua naţională.

Încă un tribut plătit neatenţiei a fost marcat aseară, la Domneşti. În jurul orelor 19, Gheorghe Nechifor, de 60 de ani din localitatea băcăuană Oneşti a decedat în urma leziunilor produse ca urmare a faptului că a fost lovit în plin de un Touareg, înmatriculat în Germania.

La volanul acestuia se afla tot un băcăuan, David Cămară, din localitatea Asău, care deţine la Călimăneşti o balastieră dar şi o benzinărie. Potrivit informaţiilor oferite de poliţiştii rutieri, vina aparţine pietonului care a încercat să traverseze şoseaua naţională prin loc nepermis şi fără a se asigura.

Cel decedat lucra ca ziler la Pufeşti. Medicii de la Ambulanţă veniţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru victimă, trupul neînsufleţit fiind dus la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei.

Poliţiştii urmează să stabilească dacă şi şoferul se face vinovat, zona unde a avut loc accidentul fiind cu limitare de viteză.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite