Piaţa Moldovei, tapetată toată cu afişe împotriva lui Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afişele au fost lipite pe pereţii Pieţei
Afişele au fost lipite pe pereţii Pieţei

Acest lucru a fost posibil datorită faptului că actuala conducere a Administraţiei Pieţelor din Focşani este reprezentată de membri ai actualei puteri, în special reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal.

La alegerile locale din 10 iunie, vechiul şi actualul primar al Focşaniului a interzis prin lege orice fel de afişaj electoral în municipiu, cu excepţia celor şase locuri special amenajate pentru publicitate electorală.

Motivaţia primarului şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea în legătură cu interzicerea oricărei forme de publicitate în favoarea unuia sau altuia dintre candidaţi a fost că nu vor să murdărească oraşul cu afişe.

Odată câştigate alegerile, lucrurile s-au schimbat, astfel că în diferite locuri din oraş au apărut zeci de afişe prin care oamenii sunt îndemnaţi să vină la vot şi să voteze demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

image

Acest lucru poate fi văzut cel mai bine în Piaţa Moldovei, unde au fost lipite pe pereţi zeci de afişe atribuite actualei puteri.

Cât priveşte afişajul electoral în locurile special amenajate, mâine, la sediul Primăriei Focşani, începând cu ora 9.00, reprezentanţii partidelor politice sunt chemaţi pentru a stabili, de comun acord, ordinea afişelor electorale în cadrul fiecărui panou electoral, pentru desfăşurarea referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României din data de 29 iulie 2012.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite