Petreceri speciale de Paşte, în cluburi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Times, petrecerile se vor ţine lanţ cinci zile
În Times, petrecerile se vor ţine lanţ cinci zile

Tinerii focşăneni vor avea parte de concursuri, muzică bună şi invitaţi speciali. De Paşte, cluburile Extrem, Times şi Apollo Exclusive garantează distracţia şi voia bună. Clienţii vor fi întâmpinaţi de chelneriţe - iepuraşi care le vor servi băuturi la promoţie.

Cu ocazia sărbătorilor pascale, cluburile din municipiul Focşani îşi întâmpină clienţii cu petreceri inedite şi invitaţi speciali.

În Extrem, în prima şi a doua seară de Paşte, tinerii focşăneni vor avea parte de concursuri surpriză, având ca tematică obiceiurile specifice acestei sărbători, iar câştigătorii vor fi recompensaţi cu premii în bani şi băuturi gratuite, inclusiv un cocktail special.

De asemenea, muzica va fi de cea mai bună calitate, de la house şi hip - hop până la dance şi muzică de petrecere. Intrarea la eveniment costă 10 lei.

În Times, barmaniţe - iepuraşi

În Times, începând din această seară şi până marţi, toate barmaniţele vor fi costumate în iepuraşi, spre deliciul clienţilor care vor avea parte şi de whisky şi bere Guinness la promoţie. Sâmbătă, startul distracţiei se va da începând cu ora 1.00, iar intrarea costă tot 10 lei.

În Apollo Exclusive, invitaţi speciali


Duminică seara, atmosfera va fi întreţinută în Apollo Exclusive de bine cunoscutul dj, Izhevsky, iar în deschidere va mixa Andrey Pushkarev.

Acesta colaborează cu unul din cele mai cunoscute radiouri online din lume, „Deep Mix Moscow", putându-se lăuda cu o colecţie impresionantă de 5.000 de discuri rare de muzică electronică.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite