Peste 100 de absenţi la Evaluarea Naţională/ Vezi aici cum li s-au părut subiectele elevilor vrânceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru elevii de clasa a VIII-a evaluarea naţională a debutat ieri cu proba la Limba şi Literatura Română, la care, spre uimirea oficialilor din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea, au absentat nu mai puţin de 123 de candidaţi.

„Din totalul celor 3.653 de elevi înscrişi, au fost prezenţi 3.530. Deocamdată, nu ştim argumentele pentru care au lipsit peste 100 de copii, însă vom merge la şcoli pentru a vedea ce s-a întâmplat. În ceea ce priveşte tentativele de fraudă, nu au fost semnalate nereguli în acest sens", declară Maria Lupu, inspector general adjunct în cadrul ISJ Vrancea.

Elevii au avut de rezolvat varianta cu numărul 7, care unora li s-a părut uşoară, altora dificilă. „Au fost subiecte destul de uşoare. La prima parte a trebuit să argumentăm că un text aparţine speciei literare basm, iar la cea de-a doua parte au fost mai mult exerciţii de gramatică. Sper să iau peste 9", mărturiseşte Andrei Gorcea (14 ani).

În schimb, au fost şi elevi care au intrat mai puţin pregătiţi în sala de examen. „Nici nu am deschis cartea la basm. Din câte am calculat până acum, cred că o să iau în jur de 7, cu mult sub nivelul aşteptărilor mele şi ale părinţilor", spune deznădăjduită Andreea Oprişan (13 ani).

Profesorii de Limba şi Literatura Română susţin că elevii care s-au concentrat nu ar fi trebuit să întâmpine dificultăţi. „Varianta a fost generoasă şi a oferit conţinuturile prevăzute în programa de examen. Cu siguranţă, elevii care au abordat subiectele cu seriozitate vor avea rezultate frumoase", declară profesoara Roxana Vornic.

Mâine, elevii de clasa a VIII-a vor susţine proba la matematică, iar vineri vor fi afişate rezultatele.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite