Persoanele cu handicap, fără pensie în noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ zece miliarde de lei vechi ar fi trebuit împărţite în noiembrie pensionarilor  cu dizabilităţi.Reprezentanţii  Direcţiei Generale pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap spun că pensionarii vor primi banii în cel mult zece zile.

Ioana Constandache din Focşani, are de 91 de ani, şi este nevăzătoare. Nonagenara este îngrijorată că nu-şi va putea plăti facturile deoarece nu şi-a primit pensia de handicap pe luna octombrie: "De când am acest ajutor nu s-a mai întâmplat să existe aşa o întârziere. Trebuiau să vină banii cam acum patru zile. Am 91 de ani şi am fost învăţată să nu am datorii la nimeni. Am vorbit cu cineva de la poştă şi mi-a spus că nu au primit încă banii pentru a face plăţile. Suma pe care o primesc îmi este de-ajuns pentru a-mi achita toate datoriile, dar văd că nu mai vin şi chiar sunt îngrijorată. Sper să nu ne lase fără bani chiar acum în plină iarnă", spune bătrâna.

Şi Valentina Mircea, în vârstă de 70 de ani, care suferă de semipareză, nu ştie cum să-şi rezolve cheltuielile zilnice: "M-am împrmutat la copii mei de nişte bani pentru că au venit de mult timp facturile la gaze, apă şi canal. Cu mâncarea stăm bine petru că suntem în post şi nu avem nevoie decât de cartofi şi o bucată de pâine", declară femeia.

Mai acută este problema medicamentelor, pensionarii cu handicap având nevoie de tratamente, de multe ori permanente. "Nu s-a mai întâmplat să nu primim banii şi sper să se ia deciziile cele mai bune pentru că avem nevoie de aceşti bănuţi. Nu sunt mulţi, dar ne prind bine mai ales că trebuie să ne luăm şi medicamentele care costă mult. Nici compensate nu ne mai putem lua pentru că şi farmaciile sunt în criză. În criză suntem numai noi, pensionarii. Am muncit şi noi la vremea noatră. Nu cerem milă la nimeni", adaugă Valentina Mircea.

Banii vin în decembrie

Directorul Direcţiei Generale pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Vrancea, Daniela Nicolaş, îi linişteşte pe cei care nu şi-au primit pensiile spunând că cel târziu săptămâna viitoare vor primi banii: "Aşteptăm şi noi o rectificare a bugetului pe sătămâna viitoare pentru a primi aceşti bani. Este o situaţie de criză pentru toată lumea şi trebuie să mai aştepte puţin. Săptămâna viitoare sigur vor veni banii şi îi vom trimite la pensionarii cu handicap care beneficiază de acest ajutor. Nici noi nu ne-am primt salariile la timp", spune Daniela Nicolaş.

În judeţul Vrancea îşi duc zilele de pe o zi pe alta 22.280 de persoane adulte, cu diverse deficienţe.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite