Stiri din Focsani

Paul Alexandru este medicul veterinar pasionat de antropologie

2 decembrie 2009, 13:31 |  Autor: Ştefan Borcea | 

Cuvinte cheie: medic veterinar, pasiune, antropologie, animale, focşani, ştefan borcea,

Doctorul Paul Alexandru îşi face meseria cu dedicaţie

Focşani

Doctorul Paul Alexandru îşi face meseria cu dedicaţie

 

Lucrează la tratatul de ethologie şi sociologie comparată om-animal, primul de acest fel din lume! Este anticomunist convins şi a fost, până la revoluţie, surghiunit la Chilia Veche, în Deltă.

Profil

Născut. 13 martie 1960, oraş Lipova, judeţul Arad
Studii. Facultatea de Medicină Veterinară-Iaşi
Ocupaţie. Liberă practică în medicină veterinară, cercetare, consultanţă în învăţământ
Familia. Căsătorit, doi copii

Medicul veterinar Paul Alexandru este un om cu o istorie a vieţii cu totul specială. Pentru că a fost abandonat la naştere şi nu şi-a cunoscut părinţii, familie sa de suflet s-a numit orfelinatul din Arad, locul unde şi-a modelat caracterul.

Spune că exista o preocupare accentuată a regimului comunist ca pruncii crescuţi în aceste centre să dobândească o meserie bună.

„Majoritatea celor crescuţi în orfelinate ieşeau foarte buni meseriaşi. Cam 15-18% dintre copii erau inadaptaţi social şi doar 1% ajungeau să termine studiile superioare", povesteşte doctorul.

Printre cei 1% cu un nivel de inteligenţă peste restul copiilor de la orfelinat s-a aflat şi Paul Alexandru, care încă din copilărie a fost preocupat de ştiinţele naturii, de mediul înconjurător, astfel că încă de la terminarea şcolii generale a ştiut că vrea să ajungă cineva în viaţă.

Recunoaşte că a avut în profesorul Gheorghe Lăzureanu de la Arad un educator de excepţie, care i-a orientat paşii şi s-a ocupat îndeaproape de formarea sa. Aşa a ajuns la Iaşi, la Facultatea de Medicină Veterinară.

Un bănăţean îndrăgostit de Moldova

„Moldova era singura parte din ţară necunoscută de mine. Când am descoperit-o am simţit revelaţia, cu trecutul istoric, comportamentul oamenilor, plus personalităţile de excepţie de aici. M-am îndrăgostit de Moldova şi acesta este motivul pentru care am rămas definitiv aici", se destăinuie medicul.

Mărturiseşte că nu s-a împăcat niciodată cu ideologia comunistă şi a fost ca un ghimpe pentru aparatul securisto-represiv de atunci.

Astfel că pentru a fi izolat, la terminarea facultăţii a fost trimis cu repartiţie în Delta Dunării, tocmai la Chilia Veche, de unde a reuşit „să evadeze" abia după evenimentele din decembrie 1989, la care a avut un rol mai mult decât activ.

Preocuparea pentru antropologia medicală, domeniu ştiinţific deosebit de vast, l-a determinat să se dedice şi mai mult studiului şi cercetării. Este autorul a zeci de lucrări ştiinţifice, referate, comunicări, realizări traduse în ansamblul lor în trei importante cărţi: „Câinii fără stăpân", „Despre cunoaştere şi natura umană" şi „Despre protecţia animalelor".

În prezent îşi pregăteşte teza de doctorat, care se intitulează „Ipostaze şi relaţia om-animal", conducător de lucrare avându-l pe academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, „o mare personalitate, care mi-a descoperit valenţele de antropolog. Este un model în ce priveşte cultura şi pregătirea profesională", îşi arată recunoştinţa medicul Paul Alexandru.

Ce-i place

Îmi place să ascult omul care are ceva de spus. Sunt un pasionat al studiului, dar şi citesc şi scriu foarte mult. De altfel, acestor lucruri le dedic majoritatea timpului meu.

Ce nu-i place

Nu-mi place să-l ascult pe omul care nu are nimic de spus. Nu-mi place impostura, oricare ar fi ea, profesională, politică, morală sau artistică, de a te da ceea ce nu eşti de fapt. Nu-mi place că în ţara noastră sunt promovaţi nonvalorile şi oamenii competenţi sunt daţi la o parte.

Întrebări şi răspunsuri

Ca medic veterinar, sunteţi un iubitor de animale?

Atitudinea mea faţă de animale este una de consideraţie şi respect şi nicidecum de afectuozitate. De aceea îmi ies şi intervenţiile chirurgicale, pentru că nu mă implic emoţional. Este drept, nu am acasă animale, pentru că sunt un om care călătoreşte foarte mult şi nu ar avea cine să se ocupe de ele.

Care este proiectul profesional la care lucraţi?

Vreau să finalizez tratatul de ethologie şi sociologie comparată om-animal, primul de acest fel din lume. Mai vreau să-mi deschid propriul cabinet medical, mai ales că am fost primul privatizat în medicină veterinară din Vrancea, în 1996.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Focşani: Doctorul Paul Alexandru a căutat otravă în mâncarea răniţilor revoluţiei

    Revista "Viaţa medicală", din 25 decembrie 1989, evidenţiază implicarea medicului veterinar în ...

    Protest pentru privilegii de 66.000.000 €

    Nemulţumiţi că le sunt suspendate indemnizaţiile de peste 2.000 de lei lunar, revoluţionarii au ...

    Pavel Bartoş joacă la Focşani cu casa închisă în spectacolul "Natură moartă cu nepot obez"

    Piesa va avea loc în această seară, de la ora 19.00, la Teatrul „Mr. Gh. Pastia”. Din distribuţ ...

    2 mai, ziua tinerilor

    Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Tulcea în parteneriat cu Primăria municipiului Tulce ...

    Ultima replică a lui Ştefan Radof

    Actorul Ştefan Radof a murit ieri-dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, la vârsta de 77 ...

    Primăria Focşani cumpără fulare tricolore de 16500 de lei pentru 24 ianuarie

    Aleşiii focşăneni au aprobat în şedinţa consiliului local alocarea de la buget a sumei de 40000 ...

    24 ianuarie nu este zi liberă în instituţiile publice

    Propunerea de act normativ care instituia data de 24 ianuarie a fiecarui an drept zi nelucratoa ...

    „Revoluţionarul” Costică Trandafir a făcut scandal la manifestarea dedicată eroilor martiri din Decembrie 1989

    Pe un ton virulent, acesta i-a atacat pe reprezentanţii PD-L Vrancea pentru că nu au depus nici ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole