Parcul Bălcescu a fost ecologizat de elevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curăţenia a fost realizată la iniţiativa Consiliului Local al Tinerilor, care a alocat 2000 de lei pentru materialele necesare acţiunii

Peste 100 de elevi de la liceele din Focşani au dat astăzi o nouă înfăţişare Parcului „Nicolae Bălcescu" din municipiu, în cadrul unei acţiuni de ecologizare şi amenajare la iniţiativa Consiliului Local al Tinerilor (CLT).

Pentru acţiunea de astăzi, elevii au avut la dispoziţie peste 100 de cutii cu vopsea, cu care au vopsit băncile, 20 de mături şi alte ustensile de lucru, banii pentru materiale, aproximativ 2000 de lei, fiind alocaţi din bugetul (CLT).

image

„Din ce în ce mediul în care trăim devine tot mai poluat şi neîngrijit. Oamenii trebuie să înteleagă această dorinţă a salvării mediului înconjurător. Noi vrem să-i conştientizăm privind acest fenomen. Dar cum educaţia se formează de mic, şi copiii trebuie să înţeleagă această problemă şi cu ajutorul lor să dăm exemplu celorlalţi", ne-a declarat Alexandru Munteanu, primarul tinerilor din Focşani şi totodată coordonatorul proiectului.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite