PUG-ul Focșaniului, încă în stand-by

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Municipiul este, cel puțin în zona centrală, supraaglomerat
Municipiul este, cel puțin în zona centrală, supraaglomerat

PUG-ul vechi al municipiului, realizat în anul 2000, a expirat de anul trecut. Acesta a fost prelungit până anul acesta în luna iulie, iar de atunci, municipiul nu mai are un plan urbanistic general. Noua lucrare, pentru care s-au plătit de la bugetul local circa 600.000 zace în așteptarea unor avize și aprobări care nu mai vin.

O lucrare pentru care municipalitatea a plătit inițial suma de 289.000 lei nu poate fi pusă în aplicare deoarece, conform declarațiilor primarului Decebal Bacinschi de acum patru luni "mai așteaptă câteva avize", pentru a ajunge apoi pe masa consilierilor locali spre a fi aprobat.

În Planul Urbanistic General se prevede tot ce înseamnă sistematizarea și organizarea teritoriului, fiind absolut necesar pentru realizarea oricăror lucrări de interes public dar și privat.

Primăria Focșani a solicitat într/o primă fază aleșilor municipali prelungirea valabilității PUG-ului din 2000 cu încă un an, de la 1 iulie 2010 până la 1 iulie 2011, pe motiv că noua lucrare va mai întârzia, având nevoie de mai multe avize de la mediu, care nu s-au putut obține în termenul convenit.

După această dată, valabilitatea vechiului PUG a mai fost prelungită cu încă 6 luni, respectiv până la finalul acestui an.

Din punctul de vedere al oficialilor de la Primăria Focșani, adoptarea noului PUG ar fi de dorit a fi făcută până la finalul anului.

"Noi ne-am fi dorit să finalizăm aplicarea noului Plan Urbanistic General până la finalul acestui an. Birocrația cu care se obțin anumite avize și termenele lungi ne împiedică însă să facem acest lucru. Lucrarea în sine a fost recepționată însă mai avem nevoie de anumite avize de la mediu după care PUG-ul va intra în dezbatere publică. Din punctul nostru de vedere, acel minim de spațiu verde pe cap de locuitor există", a precizat viceprimarul Bogdan Matișan.

Mai multe voci au acuzat oficialii Primăriei că PUG-ul nu este avizat pentru că nu îndeplinește condiția obligatorie a unui minim de 26 m.p de spațiu verde pe cap de locuitor.

Oficialii Agenției pentru Protecția Mediului Focșani spun că Focșaniul are într-adevăr un deficit de spațiu verde însă discuțiile referitoare la avizarea PUG-ului se face de către Agenția Regională de la Galați.

„Întreaga corespondență referitoare la aceste avize se face între Primăria municipiului și Agenția Regională de Mediu de la Galați. Noi nu avem nici un fel de competență în avizarea favorabilă a PUG-ului", a explicat Paul Giurcă, directorul APM Focșani.

Mai mulţii consilieri locali au acuzat că oficialii Primăriei încearcă să găsească în mod fictiv și pe hârtie spațiile verzi de care municipiul are nevoie pentru avizarea PUG-ului.

PUG-ul Focșaniului, copyright după cel al Piteștiului

Anul trecut, după finalizarea PUG-ului de către proiectant, mai multe fișe de cartografiere conțineau elemente care nu au nici o legătură cu județul.

Astfel, pe o linie de demarcație apărea mențiunea Autostrada A1 dar și râul Argeș, iar în mai multe mențiuni se făcea trimitere la municipiul Pitești. Erorile au fost sesizate de către oficialii APM în momentul în care PUG-ul a fost depus la avizare.

Costul total al lucrării, cu tot cu acte adiționale, a ajuns la circa 600.000 lei, dublu față de costurile inițiale.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite