PORTRET/Ioan Robitu a construit reactorul de la Cernavodă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inginer la „Electrica", a proiectat obiective în Egipt şi Israel. Acum, coordonează un colectiv care face cel mai avansat instrument de proiectare integrată a construcţiilor.

Ioan Robitu s-a născut într-o familie modestă din oraşul nemţean Roman.

Tatăl său a fost subofiţer MI.

„Îmi apreciez devenirea sub influenţa şansei, în sensul că tata a beneficiat de un traseu profesional care a inclus Roman, Vaslui şi Iaşi.

Aceasta mi-a permis accesul la şcoală, până la Institutul Politehnic Iaşi. La Iaşi m-am împlinit din punct de vedere al instrucţiei riguroase tehnice. Puteam urma orice, dar atracţia pe care n-am putut-o negocia m-a împins către domeniul tehnic, construcţii", ne-a mărturisit ing. Robitu.


Rudă prin alianţă cu vestitul dr. Robitu, unul dintre cei mai buni pediatri brăileni, persecutat de către regimul comunist, Ioan a fost marcat profund de o întâmplare din anii '60, când încă nu era la şcoală.


„Mergeam cu mâncare zilnic la tata. Am văzut cum se construia Gara Vaslui, cum muncitorii realizau, pe bancuri, carcase din oţel-beton. Geometria lor m-a îndemnat să construiesc, cu mintea, structuri frumoase, deşi eram doar un copil", povesteşte tehnicianul. Altfel, Ioan a fost „infestat", pentru totdeauna, de „microbul frumosului arhitectural".

Miracolul Dunării

Căsătorit cu o brăileancă - nepoata dr. Robitu - proaspătul inginer n-a putut rezista atracţiei meleagurilor dunărene.

„În '79, la terminarea facultăţii, mirajul vieţii conjugale m-a adus la Brăila. De atunci, m-am legat de aceste locuri. Nu ştiam mai nimic despre Brăila. Miracolul Dunării, cu tot ceea ce înseamnă ea - Balta, Insula Mare, Regala, Moş Anghel, Portul - a fost cu adevărat irezistibil", ne-a spus romaşcanul devenit brăilean.

De la AC Ind Brăila, inginerul a poposit la Fabrica de Zahăr Ianca, Şantierul Naval Hârşova şi Platforma Chilia Veche. S-a ocupat de execuţie, apoi numai de proiectare. Între 1988-1991, a făcut execuţie şi proiectare la Reactorul 1 al Centralei Nucleare Cernavodă. Prin ARCOM (Antrepriza Română de Construcţii Montaj) a proiectat şi construit obiective în Egipt ('84-'85) şi Israel ('94-'95).

Marcat de suferinţă

Întors din Israel, ing. Robitu a ocupat prin concurs funcţia de inspector la Inspecţia în Construcţii. În decembrie '99, a devenit, tot prin concurs, respondabil cu urmărirea construcţiilor în cadrul „Electrica" SA, iar după doi ani, inginer proiectant în cadrul Atelierului de Proiectare.

„Am fost marcat de suferinţa fetiţei mele, Roxana, diagnosticată cu scolioză toracală - deformarea coloanei la apoape 90 %. La acea vreme, în 1999, m-ar fi costat 57 de milioane de lei. Am primit spijinul sindicatului «Electrica» şi, printr-o operaţie dificilă, copilul meu a fost vindecat complet", îşi aminteşte interlocutorul.

Profil

Născut: 29 august 1953, Roman, judeţul Neamţ.
Studii: Facultatea de Construcţii - Institutul Politehnic Iaşi.
Ocupaţie: inginer proiectant - SC „Electrica" SA Brăila.
Familie: căsătorit, are o fiică de 28 de ani, master în Psihologie.

Ce-i place

Sunt Fecioară şi sunt marcat de această zodie. Îmi plac rigoarea şi ordinea, pentru că îmi oferă linişte sufletească. Îmi place tot ceea ce ţine de înţelegerea sensurilor. Mă atrage decriptarea sensurilor, îmi place să descopăr detalii, nuanţe. Într-un cuvânt, îmi place perfecţiunea.

Ce nu-i place

Nu-mi place defel ipocrizia umană, sub toate formele ei de manifestare. Nu-mi place necondiţionalitatea de care suferim cu toţii - trebuie s-o spun - nu-mi plac angajamentele neonorate şi nepunctualitatea. Nu-mi place dezordinea şi, nu în ultimul rând, nu-mi place minciuna.

Întrebări şi răspunsuri

Ce anume vă procupă acum?
I.R.: „Coordonez realizarea unui instrument de proiectare integrată în construcţii de orice natură/formă. Vom putea ca, prin simpla definire a structurii geometrice şi a schemei de încărcare cu sarcini, să obţinem dimensionarea întregii structuri, devizul analitic, devizul sintectic, memoriul tehnic etc".
Puteţi detalia?
I.R.: „Se reprezintă grafic axele structurii şi distanţele dintre ele. Programul prelucrează în timp real aceste date şi se obţin cele menţionate mai sus. Prin modificarea unui singur parametru, programul permite, automat, modificarea întregii dimensiuni".

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite