PORTRET: Teo Ciubotaru îşi exprimă sentimentele prin muzică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A susţinut spectacole alături de soprane şi tenori de renume, de fiecare dată reuşind să impresioneze publicul prin talentul şi dăruirea sa.

Teo Ciubotaru a păşit în universul muzicii la vârsta de 6 ani, alăturându-se grupului „Andantino" de la Casa Armatei, acolo unde a descoperit tainele pianului.
A început să participe la diverse concursuri de muzică, prestaţia sa fiind apreciată atât de către specialişti, dar mai ales de către public.

„De-a lungul timpului, mi-am dat seama că nu concursurile sunt foarte importante, ci mesajul pe care reuşeşti să-l transmiţi publicului", spune Teo. Deşi s-a implicat în diverse activităţi extraşcolare, nu a reununţat niciodată la muzică, deoarece doar prin cântec reuşeşte să-şi exprime cel mai bine sentimentele.

În urmă cu un an a început să urmeze cursurile de canto din cadrul şcolii „Music World" din Focşani, condusă de profesoara Monica Jăchianu.

„Fac parte dintr-un grup de copii minunaţi. Sub îndrumarea tenorului Mario Cătălin Vasiliu din Bucureşti, un om de o înaltă ţinută morală, am descoperit că orele de canto deschid o altă poartă spre lume. De asemenea, am aflat că pot cânta şi când sunt vesel, dar şi atunci când sunt trist", mărturiseşte tânărul.

Teo Ciubotaru pune un accent deosebit pe relaţia sa cu publicul, considerat a fi cel mai aprig critic. „Am învăţat că cel mai important lucru în muzică este respectul faţă de public. Dacă, atunci când eşti pe scenă, trăieşti cu adevărat emoţia melodiei interpretate, vei avea bucuria să vezi în ochii spectatorilor aceleaşi sentimente pe care le trăieşti şi tu. Niciun premiu nu se compară cu satisfacţia pe care ţi-o oferă aplauzele din partea publicului", spune tânărul.

La începutul acestui an, Teo Ciubotaru a participat la un spectacol găzduit de Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia", alături de soprana Irina Iordăchescu şi tenorul Mario Vasiliu.

„Când am văzut sala plină de spectatori, emoţiile au crescut dar, alături de colegii mei, Laura Grigore, Andra Postu, Raluca Apostol, Răzvan Baciu, Lorena Frâncu şi Lucia Moldovan, am reuşit să transmitem şi publicului bucuria noastră de a cânta", povesteşte elevul.

Repertoriul lui Teo include melodii melancolice, de suflet, care trezesc sentimente puternice. „Îmi place trupa Holograf, dar tot atât de mult îmi plac şi melodiile regelui rock - ului, Elvis, dar şi cele ale lui Michael Jackson. Cine doreşte să se convingă de <încercările> noastre din cadrul şcolii de canto, poate intra pe site-ul www.musicworldschool.webs.com", adaugă tânărul interpret.

Întrebări şi răspunsuri

1.Ce proiecte de viitor ai?

Voi continua să studiez muzica, deoarece cred că aşa cum aerul şi apa sunt vitale pentru om, muzica este cel de-al treilea element indispensabil pentru mine. Muzica aduce culoare şi frumuseţe vieţii. Poate, peste ani, voi reuşi să-mi îndeplinesc visul de a ajunge la Conservator.

2.Ai participat la emisiuni de muzică difuzate pe posturi TV?

Am fost la emisiunea lui Alexandru Jula din Galaţi, în cadrul proiectului „Prezentarea tinerelor talente vrâncene". Am interpretat melodiile „Iubirea înfloreşte primăvara" a lui Fuego şi „Trece vremea" din repertoriul lui Gabriel Cotabiţă.

Ce-i place

Îmi place foarte mult să fac sport. Am practicat handbal, baschet, judo, karate şi dans sportiv. De asemenea, îmi plac foarte mult călătoriile, să cunosc locuri şi oameni noi, să mă bucur de frumuseţile naturii, să admir peisajele. Îmi place să mă plimb alături de prieteni, să urmăresc filme documentare şi iubesc animalele.

Ce nu-i place

Nu-mi plac scenele de violenţă promovate de televiziune şi detest să fiu implicat în conflicte. Nu-mi place răutatea, sub nicio formă, lipsa de respect şi acţiunile în care sunt implicaţi tineri care fumează sau se droghează.

Profil
Născut. 14 mai 1997, Focşani
Studii. Şcoala „Anghel Saligny"
Ocupaţie. Elev
Familie. Trei fraţi

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite