PORTRET: Gheorghe Chelmuş a adus învăţământul superior la Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul de matematică are merite incontestabile în promovarea la Focşani, în urmă cu 20 de ani, a primului centru universitar din Vrancea

S-a făcut profesor de matematică din vocaţie către această meserie, dar şi pentru faptul că fiind cel mai mare dintre cei patru fraţi ai săi, a fost nevoit să-i ajute.

„Tot timpul mi-am dorit să fac matematică, pentru că eram bun. Vreau să remarc în mod deosebit că toată viaţa mea am fost mânat de dorinţa permanentă de perfecţionare şi formare ca om. Am activat 43 de ani la catedră, perioadă în care am avut parte de multe reuşite şi împliniri", ni se confesează profesorul Gheorghe Chelmuş.

Profesor la trei licee

Cariera sa de dascăl s-a desfăşurat în trei instituţii de învăţământ liceal din Focşani, respectiv Colegiile „Mihail Kogălniceanu, „Al. I. Cuza" şi Unirea", putându-se mândri că mulţi dintre absolvenţii săi sunt astăzi oameni realizaţi, mulţi dintre ei profesori de matematică.

„Atât cât am fost în liceele acestea, standardul a fost mereu sus, cu un colectiv de cadre didactice de mare calitate. Pot să spun că sunt mândru că am pus şi eu un sprijin la ceea ce au devenit astăzi aceste unităţi de prestigiu", completează profesorul.

În urmă cu 20 de ani, Gheorghe Chelmuş, împreună cu un grup de entuziaşti profesori universitari ieşeni, în frunte cu Petru P. Andrei, Doru Tompea şi Gheorghe Mihai, au pus bazele învăţământului superior la Focşani, prin înfiinţarea Fundaţiei Academice „Petre Andrei", care este astăzi una dintre universităţile de elită din ţară.

„Am îmbrăţişat de la început această idee de învăţământ superior la Focşani, numărându-mă printre membrii fondatori. În entuziasmul începutului, această universitate s-a dovedit un factor pozitiv în viaţa oraşului Focşani. Se făcea carte serioasă. Pot să spun că în 1990 s-au înscris la facultate peste 300 de studenţi, din care au absolvit 141, doar 47 reuşind din primul an să obţină diploma de licenţă", povesteşte cu emoţie în glas Gheorghe Chelmuş, care stăpâneşte foarte bine tot ce mişcă în ţara aceasta în regimul universitar.

Colecţionar al cărţilor „Adevărul"

Fără să ne flateze, profesorul focşănean ne-a mărturisit că este un cititor fidel al cotidianului „Adevărul", totodată numărându-se printre posesorii integralişti a colecţiilor de carte editate de trustul Adevărul Holding, colecţiile sale stând la loc de cinste în biroul de la „Petre Andrei".

„Nu-mi lipseşte absolut nicio carte şi mă mândresc cu asta. Am reuşit în timp să-mi formez o bibliotecă valoroasă pe care am s-o las moştenire copiilor şi nepoţilor", a precizat în încheiere Gheorghe Chelmuş.

Întrebări şi răspunsuri:

Cât de mult contează formarea profesională a unui dascăl ?

Contează enorm. În cazul meu, persoanele care au contribuit decisiv în formarea ca profesor au fost primii mei educatori, soţii Gegea de la Mera, care mi-au pus stiloul în mână. Şi ca să dau dimensiunea a ceea ce au însemnat aceşti oameni, vă spun că din promoţia de absolvenţi ai şcolii de la Mera majoritatea suntem astăzi profesori.

Aveţi şi alte pasiuni?

Lectura face parte din viaţa mea. Citesc foarte mult, din tot ceea ce este important până la literatură ştiinţifică. De asemenea, sunt un pasionat al jocurilor minţii, adică şah, sudoku şi rebus.


Ce-i place

În primul rând, îmi place mişcarea, iar la anii mei încerc încă să-mi păstrez condiţia fizică. În tinereţe am fost vicecampion naţional de demifond şi am rămas cu această dragoste pentru sport. De altfel, urmăresc şi particip cu sufletul şi mintea la orice eveniment sportiv de echipă. Iar acum, pentru că este Campionatul Mondial de Fotbal, nu-mi scapă nici un meci.

Ce nu-i place

Ca să definesc ceea ce cu adevărat nu-mi place, aş vrea să menţionez doar atât: nu îmi plac minciuna şi aranjamentele din politică.

Profil
Născut. 6 februarie 1945, Focşani
Studii. Facultatea de Matematică, Universitatea Bucureşti
Familia. Căsătorit, două fete

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite