PORTRET: Alexandra Pădureţ este as în litere şi biologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Pădureţ se pregăteşte intens pentru olimpiada naţională de biologie
Alexandra Pădureţ se pregăteşte intens pentru olimpiada naţională de biologie

Pasionată de literatură, a început să scrie poezii şi proză, iar de curând s-a calificat la olimpiada naţională de biologie.


Fire ambiţioasă şi dornică să înveţe cât mai multe lucruri noi, Alexandra Pădureţ s-a obişnuit cu emoţiile examenelor dificile încă din perioada gimnazială. Limba şi literatura română a fost materia pentru care a dezvoltat o adevărată pasiune, de aceea nu a ratat nicio olimpiadă, reuşind performanţa de a se număra printre puţinii elevi premiaţi la nivel naţional.

„În clasa a şaptea am obţinut menţiune la naţionala organizată la Bacău, dar şi un premiu special pentru originalitate. În clasa a noua am participat pentru a doua oară la olimpiada naţională de română", povesteşte tânăra.

Din dorinţa de a-şi valorifica spiritul creativ, Alexandra a început să scrie poezii şi proză, creaţii cu care a participat şi la câteva concursuri şcolare, iar pe unele dintre ele le-a publicat în revista Colegiului „Unirea".

Însă, pe parcursul liceului, Alexandra Pădureţ a lăsat limba şi literatura română într-un con de umbră, axându-se mai mult pe biologie şi pe chimie, întrucât îşi doreşte să aibă o carieră de succes în domeniul medical.

"Din clasa a noua am început să particip la olimpiadele de biologie. Am luat locul întâi pe judeţ la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice, lucrare cu care am participat şi la faza naţională a competiţiei. Acum, mă pregătesc, cu ajutorul doamnei profesoare de biologie, Corina Ciucu, pentru olimpiada naţională care va avea loc în aprilie la Timişoara ", mai spune adolescenta care anul trecut a obţinut şi o menţiune la consursul naţional de chimie „Chimexpert".

Deşi este doar în clasa a XI-a, Alexandra a urmat un curs de jurnalism organizat la Centrul de Limbi Străine sub îndrumarea specialistului american, Zack Baddorf.

„Jurnalismul este o altă pasiune de a mea. Acest curs intensiv m-a ajutat foarte mult să socializez, să cunosc oameni noi, să-mi exersez cunoştinţele de engleză, să învăţ cum se scrie un ziar", mărturiseşte Alexandra. Unirista studiază cu plăcere şi limbile străine, obţinând deja atestatul „Dalf" la franceză, propunându-şi ca în viitorul apropiat să urmeze şi cursurile de engleză, „Cambridge".

Voluntar la „Crucea Roşie"

De mai mai bine de jumătate de an, Alexandra Pădureţ s-a alăturat şi echipei de voluntari şi cadrul filialei de Cruce Roşie.

„Sunt voluntar responsabil pe colegiul Unirea. Cei de la Crucea Roşie ţin legătura cu mine, iar eu cu elevii. Consider că o astfel de experienţă este benefică, mai ales că vreau să urmez medicina", adaugă tânăra.

Întrebări şi răspunsuri

1.Ce proiecte de viitor ai?

Îmi propun să continui voluntariatul la Crucea Roşie. De asemenea, vreau să mă pregătesc pentru olimpiada naţională de biologie de luna viitoare, deoarece clasarea în primii trei pe ţară mă va ajuta să scap de examenul de admitere la Medicină. Îmi doresc să fac rezidenţiatul pe specializarea cardio - chirurgie peste hotare, în Anglia sau în Franţa.

2.Cum îţi împarţi timpul între atâtea activităţi?

Am norocul că am capacitatea de a învăţa foarte repede şi nu trebuie să-mi petrec foarte mult timp printre cărţi. Am învăţat să mă organizez, astfel încât să pot ieşi şi la o plimbare, la un film sau la o partidă de tenis.

Ce-i place

Îmi place foarte mult tenisul, sport pe care îl practic de aproape trei ani. Îmi place să citesc romane thriller, SF şi de dragoste şi să umăresc filme, în special comedii. Îmi place teatrul şi ori de câte ori am şansa îmi place să mă „joc" de-a regizorul şi actorul.

Ce nu-i place

Nu-mi plac oamenii cu două feţe, cei care nu iau lucrurile în serios şi tratează totul cu uşurinţă şi superficialitate. În viaţă este bine să te şi distrezi, dar să fii şi cu picioarele pe pământ. Nu agreez oamenii care nu ştiu să râdă.

Profil

Născută. 4 septembrie 1992, Focşani
Studii. Colegiul Naţional „Unirea"
Ocupaţie. Elevă
Familie. Un frate

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite