Orchestra de cameră "Unirea" deschide stagiunea cu un concert în această seară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orchestra de Cameră „Unirea”
Orchestra de Cameră „Unirea”

Spectacolul va avea de la ora 19.00, la Sala Mare a Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia".

Programul concertului cuprinde lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart (Uvertura la Opera „Idomeneo" K.366), Antonio Vivaldi (Concertul în Fa major pentru vioară şi orchestră -„Toamna", din ciclul „Anotimpurile"), Richard Strauss (Vals din Opera „Cavalerul rozelor"), şi Felix Mendessohn Bartholdy (Simfonia nr. 4 op. 90 „Italiana").

Dirijorul concertului este Vincent Gruger, solist fiind Alexandru Crişan - vioară.

„Acest prim concert din stagiune se înscrie şi în marele eveniment muzical Ziua Internaţională a Muzicii, care se serbează de către UNESCO în fiecare an, la 1 octombrie, începând cu 1975. Propunerea pentru promovarea muzicii ca artă în societate, în vederea susţinerii păcii şi prieteniei între popoare, realizarea de schimburi culturale şi recunoaşterea valorilor estetice, a fost facută de renumitul violonist, dirijor şi muzicolog american Yehudi Menuhin, fost preşedinte al Consiliului muzical internaţional al UNESCO şi fost elev al maestrului George Enescu", precizează Valentin Gheorghiţă, directorul Ateneului Popular Focşani.

Preţul unui bilet este de doar 15 lei, respectiv 5 lei pentru elevi, studenţi, pensionari.

Biletele se găsesc la Agenţia Ateneului Popular, de luni până vineri între orele 10:00-17:00.

Orchestra de cameră „UNIREA" ca formaţie instrumentală profesionistă, a fost înfiinţată în 2009 prin proiectul cultural Rinascimento Musici, proiect finanţat de Ministerul Culturii prin Fondul Cultural Naţional.

Până în prezent, Orchestra a susţinut 21 concerte, din care cate unul la Iaşi şi Galaţi.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite