O focşăneancă vinde haine SH pe bonuri de masă şi fasole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru o cămaşă sau o pereche de pantaloni, o comerciantă din Focşani primeşte în schimb un bon. De frică să nu rămână cu marfa nevândută, patroana unui magazin de second hand acceptă la plată şi bonuri de masă sau produse agricole.

Inventivitatea comercianţilor pentru a rezista dificilei perioade economice pe care o traversăm aproape că nu mai are limită. Ca să nu rămână cu marfa nevântută, zilele trecute o mică afaceristă din Focşani, care deţine un magazin de haine second hand în zona Piaţa Moldova, a decis să dea o gură de oxigen afacerii sale.

Cum în ultimul timp mergea în pierdere, a început să vândă haine în schimbul bonurilor de masă. Mai mult decât atât, întreprinzătoarea primeşte în schimbul hainelor pe care le aduce din import şi produse agroalimentare, precum fasole, porumb, grâu, pe care le foloseşte pentru consumul propriu sau le revinde în piaţă. „Magazinul meu de haine second hand, în care altădată intra multă lume, astăzi este mai mult gol. Ca să pot să rezist, am zis să încerc să vând pe bonuri de masă. Pentru o cămaşă, care costă opt lei, primesc în schimb un bon sau un kilogram de fasole", ne spune Luminiţa Iliciuc, patroana magazinului.

Nicolae Carabet este unul dintre primii cumpărători care au dat alimente la schimb cu haine. "Încă de săptămâna trecută, când am fost la Focşani, am văzut afişul lipit pe uşă şi am întrebat-o pe doamna dacă primeşte fasole în schimbul hainelor pe care aş vrea să le cumpăr. Astăzi am adus un kilogram de fasole pentru că am muncit la câmp şi am acasă un sac de fasole, aşa că mi-a fost uşor să pun deoparte un kilogram ca să îmi plătesc pantalonii pe cre vreau să îi iau de la magazin. E o idee bună, pentru că banii îi scoţi mai greu din buzunar. Eu chiar nu am bani. Munesc cu ziua şi primes la schimb alimente", ne-a spus Nicolae (foto).

image

Afacerea este legală

Fiica Luminiţei, care o ajută pe mama sa la magazin, spune că înainte de a se recurge la această metodă s-a sfătuit cu contabila pentru a nu lăsa loc de interpretări organelor fiscale care vin în control. „Contabila noastră s-a interesat şi ne-a spus că din punct de vedere legal suntem în ordine. Adică se permite acest mic troc, totul fiind contabilizat", vine cu precizări Naira Israelean.

Clienţii care au citit anunţul de la intrarea în magazin spun că ideea este ingenioasă. „S-a gândit bine la această afacere, mai cu seamă că trebuie să ne îmbrăcăm şi noi, ăştia mai amărâţi. De Paşti chiar m-am înnoit de aici, dar atunci nu era pe bonuri. Un ban îl scoţi mai greu din buzunar, dar de un bon te desparţi mai uşor", spune focşăneanca Magdalena Dimofte.

Troc pe bonuri şi în Piaţă

În Piaţa Agroalimentară din Focşani schimbul de marfă pe bonuri funcţionează cu rezultate bune de mai mult timp. Negustorii îşi vând roşiile, castraveţii şi alte produse de sezon, obţinând în schimb contravaloarea produselor în tichete de masă, afacerea fiind considerată profitabilă şi pentru comerciant şi pentru client.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite