Noi modificări la bacalureat şi la evaluarea naţională/ Vezi aici ce părere au elevii vrânceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum schimbările în educaţie sunt la ordinea zilei, şi în acest an, mai marii oficiali au luat decizia de a-i mai „ameţi" puţin pe elevii care trebuie să suţină examenele naţionale.

Astfel, modul de admitere la liceu s-a modificat, nota de la evaluarea naţională contând în proporţie de 50%, faţă de un sfert, cât se lua în calcul anul trecut. Media generală de absolvire va avea de asemenea o pondere de 50%.

În ceea ce priveşte bacalaureatul, în acest an, elevii de clasa a XII-a vor trebui să susţină probele de competenţă după finalizarea studiilor, mai exact pe data de 6 iunie şi nu în timpul anului şcolar ca în 2010.

Părerile liceenilor faţă de această modificare sunt atât pro, cât şi contra. „Cred că este mai bine aşa, deoarece avem mai mult timp pentru învăţat. Dacă le-am fi susţinut în februarie, la fel ca anul trecut, ar fi fost mai greu, întrucât aveam un program destul de încărcat şi la şcoală", spune Roxana Pavel.

„Nu-mi convine deloc această decizie, pentru că vom fi mult mai aglomeraţi în perioada probelor scrise, care sunt destul de dificile", mărturiseşte Georgiana Strătilă.

Absolvenţii de liceu vor începe prima sesiune de bacalaureat pe 6 iunie cu proba orală la limba română. Până pe 23 iunie, candidaţii vor susţine şi celelalte probe de competenţe lingvistice şi digitale. În săptămâna 27 iunie - 1 iulie, elevii vor susţine probele scrise.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite