Mulţi fermieri împrumută oi pentru a lua cât mai mulţi bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fermierii din Vrancea găsesc soluţii tot mai originale pentru a face faţă cu succes inspecţiilor agricole.Pentru a ieși bine la numărătoare în timpul controalelor de la APIA, unii fermieri împrumută animale de la ciobanii din apropiere sau "amestecă" turmele.

Numărătorile făcute la opt dintre fermele care au solicitat subvenţii de la stat şi de la Uniunea Europeană au scos déjà la iveală mai multe nereguli. Potrivit inspectorilor din cadrul APIA, există ciobani care solicită bani europeni declarând un număr mai mare de oi decât cel pe care îl deţin şi recurg la artificii pentru a pune mâna pe câteva mii de euro.


Petrache Riciu, şeful Serviciului Examinări Cereri în cadrul APIA, susţine însă că, deocamdată, astfel de situaţii sunt destul de puţine.

"Până pe 31 august, vom verifica prin sondaj dosarele depuse pentru subvenții. Sunt 70 de ferme, iar noi am fost până acum doar la şapte - opt ferme. Inspectorii au găsit la unele ferme cu două, trei sau patru capete mai puţine, dar nu este un număr îngrijorător de mare", spune Petrache Riciu.


Acesta a recunoscut însă că i-a anunţat pe fermieri de amenzile pe care le pot primi în cazul în care vor fi prinşi cu minciuna.

"Din 2010, sancţiunile sunt drastice pentru cei care declară mai multe oi decât au. Fermeirii prinşi cu nereguli vor fi sancționați la sânge. Sunt penalizați cu 5% cei care au declarat cu 10% mai multe animale, pentru un procent cuprins între 10 și 20% sunt penalizați cu 10%, între 20 și 30% sunt penalizați cu 15% din suma cuvenită, între 30 și 50% sunt penalizați cu 20%, iar dacă raportul este mai mare de 50%, sunt excluși de la plată", ne-a declarat Riciu.

44 lei pe cap de ovină


Prezenţa crotaliei este unul dintre criteriile pe care legea le-a stabilit pentru ca oierilor să li se poată acorda subvenţii de la Uniunea Europeană.


În absenţa „tăbliţei" de pe urechea animalului, fermierul riscă să nu mai primească bani europeni.

Vasile Manole are 400 de oi şi aşteaptă să primească subvenţia ferma sa, aflată la 20 de km de Focşani.
"Anul trecut am primit 44 de lei pe cap de ovină. Este o sumă bună cu care putem ne dezvoltăm ferma. Deocamdată nu a venit nimeni în control, dar sunt în regulă pentru că acel "cercel" de la urechea ovinelor este înregistrat la ei în calculator.


Sunt de acord ca bacii în neregulă să fie sancţionaţi"
, este de părere fermierul.
În acest an, crescătorii de oi din județul Vrancea au cerut subvenții pentru aproximativ 200.000 de oi şi capre, iar efectivul supus controlului este de aproape 20.000 de capete.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite