FOTOGALERIE Mizeria porcilor a ucis peşti şi ameninţă turmele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Garda de Mediu susţine că va da o amendă de cel puţin 30.000 lei conducerii combinatului de creştere a porcilor pentru accidentul de ieri. Mai mulţi peşti au murit după ce apele uzate şi dejecţiile de la porci au ajuns pe mai multe terenuri agricole şi în apa râulul Milcov.

Conform reprezentanţilor combinatului de creştere a porcilor Premium Porc, poluare a fost cauzată de ruperea unei conducte care face legătura între cele două lagune de colectare a dejecţiilor din interiorul fermei şi un container aflat la circa şase kilometri distanţă.

Click aici pentru FOTOGALERIE


„În acest moment ştim de o poluare accidentală, o porţiune din conducta care face legătura cu acel container a fost ruptă. Învestigăm cauzele care au produs acest eveniment. Ne asumăm întreaga răspundere pentru accident, am luat deja măsurile pentru aducerea în bune condiţii agricole a terenului şi pentru înlăturarea efectelor poluării", a declarat aseară Adrian Iorgulescu, directorul român al combinatului de la Goleşti.


Reprezentanţii combinatului spun că zona în care s-a produs poluarea este adiacentă unui canal de preluare a apelor pluviale care face legătura cu Milcovul şi că este posibil ca acest lucru să cauzeze poluarea râului.
„Nu ştim exact în acest moment, noi am luat toate măsurile pentru a limita la maxim toate efectele poluării", a completat directorul Premium Porc.

Localnicii se plâng de mirosurile grele

Combinatul nu a înregistrat până acum nici un alt incident. Cu toate acestea, mai ales pe timpul verii, locuitorii din Goleşti şi de la periferia de Sud a municipiului s-au plâns de mirosuri puternice provenind de la combinatul de porci.


„Când bate vântul dinspre combinat, aduce miros de bălegar de nu putem sta. Era miros şi de la groapa de gunoi, când ardea, e jale", ne-a declarat Costel Martiniuc, un localnic din Goleşti.


Gheorghiţă Berbece, comisarul-şef al Gărzii de Mediu spune că, după ce va verifica autorizaţia de mediu a combinatului şi depăşirile de substanţă organică în apele care au poluat, vor stabili şi cuantumul amenzii.


„Vor fi amendaţi, vom vedea luni exact care va fi suma, în funcţie de parametrii care au fost depăşiţi", a declarat Gheorghiţă Berbece. Ieri, la faţa locului, în albia Milcovului, în imediata apropiere a zonei poluate, au fost descoperiţi mai mulţi peşti morţi.

Comisarii de mediu nu au stabilit încă un grad de mortalitate a faunei din apele poluate. Tot în zona respectivă, o turmă de oi se adăpa din apa râului, chiar dacă ciobanul a fost avertizat asupra pericolului.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite