Milionari cu ajutor social în comuna Nereju

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii ITM Vrancea au depistat în timpul controalelor la dosarele privind acordarea ajutorului social 123 de beneficiari din Nereju care au dividende de trei milioane de lei pe an la Obştea din comună. legislaţia nu prevede însă sancţiuni, ci doar restituirea ajutorului social.

Controalele Inspectoratului Teritorial de Mumncă (ITM) pentru verificarea dosarelor privind acordarea ajutorului social continuă să scoată la iveală aspecte flagrante.

Inspectorii ITM Vrancea au controlat 22 de primării cele mai multe nereguli fiind depistate la Tătăranu şi Nereju. Dacă în comuna Tătăranu au fost suspendate absolut toate dosarele care erau în plată pentru ajutor social din cauza lipsei anchetei sociale de la dosar, 104 la număr, la Nereju organele de control au descoperit 123 de beneficiari de ajutor social milionari în lei noi.

Zona este considerată raiul infractorilor din mafia aurului verde, "săracii" cu dosar pentru venitul minim garantat au dividende la Obştea Nereju din care câştigă anual între unu şi trei milioane de lei.

Cu toate acestea, şi-au "rotunjit" veniturile în anul 2009 şi cu ajutorul social de câteva sute de lei pe lună.

Nu păţesc nimic

"La Nereju 123 de persoane sunt beneficiare de venituri de milioane de lei fiind membri în Obştea de acolo. Legislaţia trebuie schimbată pentru că încurajează nemunca. Până acum primarii au dat aceste ajutoare fără să aibă şi responsabilităţi. Refuz să cred că autorităţile locale nu au ştiinţă de faptul că aceşti oameni au dividende acolo şi că au o stare financiară bună", a declarat directorul ITM Vrancea, Victoria Diaconu ieri la şedinţa Colegiului Prefectural.

Primarul comunei Nereju nu a putut fi contactat iar angajaţii din Primărie susţin că "oamenii nu au ştiut că trebuie să declare veniturile" şi că li s-a părut firesc să încaseze banii.

Singura măsură legală care va fi luată asupra celor care au luat bani pe nedrept este să îi restituie printr-o decizie dată de primar, adică 22.419 lei.

Inspectorii ITM au mai recuperat 4.000 de lei de la mai multe persoane din comuna Tulnici care au încasat ajutor social pe nedrept anul trecut şia căror dosare au fost anulate.

Şi la dosarele pentru acordarea indemnizaţiei pentru persoanele cu handicap au fost întâlnite probleme. Inspectorii ITM au propus spre suspendare şi reevaluare mai mult de jumătate din numărul dosarelor verficate. Cele mai multe nereguli privesc lipsa anchetei sociale dar şi diagnosticul dat bolnavului de către medici, întrucât nu bate cu realitatea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite