Mii de cadre didactice se înghesuie pentru un post de titular la ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dascălii sunt disperaţi să se titularizeze, chiar dacă cele 60 de posturi scoase la concursul care va avea lor pe 14 iulie sunt în comune şi sate îndepărtate ale judeţului.Din cele 12 posturi pentru educatori, toate sunt în mediul rural, aceeaşi situaţie înregistrându-se şi în cazul celor patru posturi de învăţător.

Peste 1.000 de cadre didactice şi-au pus dosarele pentru concursul de titularizare, iar înscrierile se vor face până pe 25 iunie, la cele două centre de examinare, respectiv Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi" şi Colegiul „Valeriu D. Cotea".


Cristinel Ştiru, inspector de resurse umane din cadrul ISJ Vrancea, se aştepată ca numărul dosarelor să crească în ultimele zile de înscriere. "Am făcut un grafic pe fiecare zi pentru toate disciplinile, tocmai pentru a evita înghesuiala. Cu toate că numărul posturilor a scăzut, profesorii vin şi îşi depun dosarele", ne-a declarat inspectorul Ştiru.

Vin din alte judeţe


Sunt multe cazuri în care cadrele didactice aleg să-şi schimbe domiciliul şi participă la concursurile din alte judeţe. Este şi cazul profesoarei de limba şi literature română, Ana-Maria Tătaru, din Ploieşti, care vrea să se titularizeze în Vrancea.


"De cinci ani încerc să mă titularizez în Prahova, dar nu am reuşit pentru că este foarte mare concurenţă. Am ales să vin la Focşani pentru că sunt convinsă că voi lua examenul. La transferuri voi pleca din nou acasă, la Ploieşti", a recunoscut profesoara.
Şi în anul scolar 2010-2011, profesorii se vor putea transfera din mediul rural în mediul urban şi de la o treaptă inferioară la una superioară. Prioritate vor avea cadrele didactice care au aceeaşi pregătire profesională.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite