Mihai Eminescu se pregăteşte să devină licean în Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poetul nepereche are un tiz în Vrancea, în vârstă de 15 ani. Tânărul locuieşte în satul Călienii Vechi din comuna Năneşti.

Ca şi Luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu din Năneşti, în vârstă de 15 ani, a venit pe lume în luna ianuarie.

Născut cu numele de familie Mihai, băiatul a primit la botez prenumele Eminescu, la dorinţa unchiului său, cel care l-a şi creştinat.

„Copilul mi l-a botezat cumnatul meu şi a fost plăcerea lui să-i dea numele de Eminescu, iar soţul meu şi cu mine am fost de acord. La noi în sat mai sunt câteva persoane care poartă acest prenume, dar niciuna dintre ele nu se numeşte şi Mihai", ne spune Gabriela Mihai, mama lui Eminescu.

image

Băiatul, care a absolvit opt clase primare la şcoala din Năneşti, spune că îşi poartă cu mândrie numele, chiar dacă este nevoit să facă dovada de fiecare dată că nu este pus pe şotii.

Crezut doar cu buletinul

„Port tot timpul buletinul la mine, singurul care mă scoate din încurcături. Primii care nu m-au crezut au fost colegii de clasă. De curând, am participat la un cros la Focşani, iar profesorul care m-a întrebat cum mă numesc pentru a-mi oferi o diplomă mi-a zis: <Mă, tu faci mişto de mine!>. Bineînţeles că a rămas mască când i-am arătat cartea de identitate", ne declară amuzat Mihai Eminescu.

image

Adolescentul bălai, cu ochi albaştri, spune că nu este deloc o povară pentru el să porte acelaşi nume cu ilustrul poet, pe care îl respectă, fără însă a avea preocupări literare.

„Pe Mihai Eminescu l-am studiat pentru că am fost obligat, prin lecturile din programa şcolară. Mi-a plăcut mult poezia <Fiind băiet, păduri cutreieram>, care mă reprezintă, dar în rest nu ştiu să recit poezii pe de rost", ne spune cu sinceritate Eminescu.

Fetele, „moarte" după el

Adolescentul este pasionat de motoare, de fotbal, de pescuit, dar şi de fete, pe acestea din urmă reuşind să le cucerească prin farmecul său personal.

image

„Este un coleg nemaipomenit. Întotdeauna ne face să râdem, are simţul umorului şi ştie să se facă plăcut", îl caracterizează colega sa şi totodată şefa clasei, Nicoleta Jugan.

Potrivit profesorului Dumitru Tudorie din Călienii Vechi, numele de Eminescu este astăzi răspândit în sat datorită unui tâmplar, pe nume Samoilă, care în urmă cu multe decenii, pătruns de frumuseţea versurilor marelui poet, a decis să-i dea fiului său acest nume sonor.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite