Medicii de familie refuză să semneze contractul cadru pe 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii lor din toată ţara s-au reunit ieri într-o conferinţă organizată de Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Federaţia Naţională a Patronatelor de Medicina Familiei, unde au discutat despre problemele din sistemul de sănătate

"Contractul-cadru, pe doi ani, nesocoteşte principiul consolidării bazei pentru a întări întregul sistem, decapitează liberalismul profesiei medicale, afectează drepturile pacienţilor şi încearcă subjugarea birocratică a medicilor din asistenţa primară, promovând falsa dezbinare şi deprofesionalizarea", au spus reprezentanţii medicilor de familie.

Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulatoriu, Cosmin Alexandrescu, a subliniat că dacă medicii semnează contractul în aprilie 2011, acest lucru va duce la închiderea cabinetelor.

Acesta a precizat că, alături de ceilalţi reprezentanţi ai asociaţiilor şi federaţiilor medicale, va sfătui toţi medicii să nu semneze acel contract.

Medicii au căzut de acord asupra faptului că vor continua să practice medicina fie în mod privat, fie în alte ţări, dacă guvernanţii îi obligă la semnarea contractului.
Participanţii la conferinţă au mai spus că vor acţiona în justiţie toate actele normative ce "încalcă legislaţia în vigoare şi drepturile fundamentale ale pacienţilor şi medicilor", anunţând şi sesizarea Uniunii Europene privind "gravele încălcări ale directivelor europene".

De altfel, în Vrancea medicii de familie au anunţat încă de acum o lună că vor boicota semnarea contractului cadru.

„Am vorbit cu colegii şi suntem hotărâţi să nu semnăm Contractul Cadru cu Casa de Asigurări. Finaţarea este la pământ şi mulţi medici vor da faliment dacă se va merge pe soluţia asta. Ni se limitează numărul de pacienţi şi de consultaţii şi mai suntem obligaţi să facem gărzi la Centrele de Permanenţă, dar banii acordaţi medicinei primare s-au diminuat", explică doctorul Grigore Hanţă, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Vrancea.

Medicii spun că din 2009 veniturile cabinetelor medicilor de familie au scăzut continuu şi inexplicabil. Astfel, dacă în 2009 bugetul a fost cu 35 la sută mai mic, în 2010 a scăzut cu aproape 10 la sută, iar în 2011 cu alţi aproape 10 la sută.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite