Maşinile vândute la mâna a doua îi fac pe afacerişti să-şi umple buzunarele cu mii de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintre cele peste 1.000 de autoturisme cumpărate în Focşani în ultima lună, mai bine de 80% sunt la mâna a doua sau chiar a treia.Preţurile scăzute ale acestor maşini, pe fondul crizei economice, i-au determinat pe mulţi focşăneni să renunţe la ideea de a-şi cumpăra autoturisme noi.

După ce a trăit în Germania mai bine de zece ani, Mircea Bândar a revenit în ţară în anul 2008 şi şi-a deschis un parc auto cu maşini de ocazie. Acesta spune că oamenii nu se mai încumetă să arunce cu banii pe maşini noi, deoarce preţul acestora este foarte mare, iar finanţarea unui astfel de autoturism se face greoi în această perioadă de criză.


"Maşinile care sunt aduse la noi în parcul auto au inspecţia tehnică făcută şi în raport calitate-preţ sunt extrem de căutate. Ultima maşină pe care am adus-o este un Audi A 6 de aproape trei ani. Nouă, a costat în jur de 60.000 de euro, iar acum preţul ei este de 14.000 de euro. Oamenii însă nu mai țin cont de cât de modernă este mașina, ci să arate bine, pentru a se putea deplasa oriunde"
, ne spune Mircea Bândar.


Acesta recunoaşte că a cumpărat maşini în stare foarte bună inclusive de la persoane din toată ţara care şi-au luat maşini în leasing şi nu au mai putut achita ratele.


"Erau aproape noi. Oamenii nu au mai putut să plătească leasing-ul şi au pierdut aututorismele. Asta s-a întâmplat cu milioane de autovechicule în 2009. Chiar dacă numărul lor a mai scăzut, eu spun că este perioada maşinilor la mâna a doua. Nu mai merită să dai zeci de mii de euro pentru o maşină nouă când poţi o iei sub jumătate de preţ"
, recunoaşte omul de afaceri.

Se face schimb de maşini


Mihai Tănase a reuşit să facă o afacere profitabilă zilele trecute. Cu 6.000 de euro şi un autoturism marca Peugeot 307 lăsat la schimb şi-a luat un Audi A 6 din anul 2005.
"Mi s-a părut o afacere mai mult decât profitabilă pentru mine. Costurile sunt la mai puțin de jumătate față de prețurile inițiale şi am vrut şi eu să merg cu un Audi. A fost visul meu dintotdeauna", spune fericitul proprietar al autorismului de lux.


Avalanşă de vechituri la înmatriculări


În luna mai a acestui an s-au înmaticulat de trei ori mai multe maşini decât în aprilie şi de cinci ori mai multe comparabil cu luna martie. Conform statisiticilor de la Registrul Auto Român, cele mai multe sunt maşini cumpărate la mâna a doua. Cele mai multe mașini noi înmatriculate au fost marca Dacia, Hyundai, Peugeot şi Volkswagen.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite