Masa de Paşte cu împrumut de la CAR/ Sute de pensionarii vrânceni cumpără mielul cu bani împrumutaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În preajma sărbătorilor, numărul pensionarilor care trec pragul Casei de Ajutor Reciproc se dublează. Majoritatea vârstnicilor solicită sume cuprinse între 500 şi 2.000 de lei, bani care trebuie restituiţi în maxim zece rate, cu o dobândă de 12% pe an.

Apropierea sărbătorilor pascale reprezintă motiv de îngrijorare pentru mii de pensionari vrânceni care se gândesc cu groază la ce vor pune pe masă. Pentru a-şi putea cumpăra tradiţionalele produse de Paşte, ale căror preţuri au explodat în ultimele luni, vârstnicii apelează la Casa de Ajutor Reciproc.

Aşa se face că în luna martie valoarea împrumuturilor acordate este de aproximativ 190.000 de lei, aproape dublu faţă de ianuarie.

Mariţa Jenga (84 ani), din comuna Mera, are o pensie de doar 350 de lei şi cu greu poate face faţă cheltuielilor lunare, mai ales în perioada sărbătorilor. În plus, a început şi sezonul lucrărilor agricole, care o costă câteva sute bune de lei. Şi cum bani puşi deoparte nu are, a fost nevoită să treacă pragul Casei de Ajutor Reciproc, a cărei membră este de mai bine de 20 de ani.

„Îmi este foarte greu să mă descurc din 350 de lei, mai ales că toate sunt foarte scumpe. Trebuie să am şi eu de Paşte nişte carne de miel, ouă, cozonaci, că îmi vin şi copiii acasă. Ei nu-mi pot da bani că au greutăţile lor, dar mă bucur că găsesc sprijin la CAR. Acum am luat 500 de lei, bani cu care voi cumpăra cele necesare şi voi achita o parte din lucrările agricole", mărturiseşte femeia.

Sute de solicitări

Potrivit reprezentanţilor CAR, în primul trimestru din 2011, au fost înregistrate aproximativ 250 de solicitări, suma acordată spre împrumut fiind de 400.000 de lei.

„Avem lichidităţi suficiente în bănci pentru a putea onora toate cererile de împrumut. Apropierea Paştelui face ca numărul solicitărilor să crească, majoritatea pensionarilor împrumutând sume de până la 3.000 de lei", declară sandu Ploscaru, directorul Casei de Ajutor Reciproc „Milcov" din Focşani.

Excursii şi spectacole gratuite

Cei 2.000 de membri ai Casei de Ajutor Reciproc „Milcov" au parte şi de cadouri ocazionale din partea instituţiei. Aşa se face că în luna iunie, două autocare cu pensionari vor pleca într-o excursie pe ruta Lepşa - Covasna - Valea Buzăului şi retur, iar de Ziua Vârstnicilor vor fi invitaţi la o întâlnire cu scriitori din Vrancea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite