Marian Oprişan, vicepreşedinte PSD: Geoană se întoarce în partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o filmare cu camera ascunsă realizată în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură şi postată pe site-ul digi24.ro, vicepreşedintele PSD, Marian Oprişan a făcut o serie de comentarii legate de viitorul partidului din care face parte.

Deşi la sfârşitul anului trecut a votat pentru excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Oprişan l-ar vrea acum revenit în partid după ce a contribuit la succesul adoptării moţiunii.

În schimb, cel care ar trebui exclus în opinia sa din partid este chiar preşedintele de onoare, Ion Iliescu, „vinovat" că pune mereu etichete. Nici preşedintele Traian Băsescu nu ar trebui să se simtă confortabil în fotoliul său de preşedinte din perspectiva liderului PSD Vrancea.

Vicepreşedintele PSD, Marian Oprişan: "USL trebuie să-şi asume responsabilitatea guvernării dacă pică guvernul"

Iată discuţia dintre reporteri şi Marian Oprişan:

Geoană se întoarce în partid
M. O. „- Eu m-am dus și am vorbit cu el (cu Geoană - n.r.).
Rep.- Se-ntoarce în partid Geoană?
M.O - Raspuns corect? Da!"

"Ne-am plictisit de etichetele lui Iliescu"

M.O. „-Visul lui Iliescu este ca partidul ăsta să rămână mereu în opoziție. Înțelegi? Ca el să aibă ceva de spus de fiecare dată.
Rep.- Ce credeți, că dacă veți fi la putere, nu o să aibă ceva de spus?
M.O. - Nu, dar ne-am plictisit de etichetele lui, la modul cel mai sincer.
Rep.- Vă plictisesc, dar încă se lipesc.
M.O.- Da, eu l-aș da afară pe Iliescu, vă spun la modul cel mai sincer. Iliescu, cum să vă spun eu, a luat-o razna și a stat destul".

Cât priveşte o eventuală suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, Marian Oprişan spune nu exclude deloc acest lucru:

M.O. "Modificăm Constituţia şi luăm butoanele oricui"
„Nu că o luăm în calcul (demiterea președintelui Basescu - n.r.), mergem până la capăt. O să modificăm Constituția și luăm butoanele oricui, oricum l-ar chema. Înțelegi? Crin Antonescu, Victor Ponta sau Marian Oprișan"

Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite