Mâine începe o nouă ediţie a „Bibliotecii de Vacanţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până pe 2 septembrie, Biblioteca de Vacanţă în aer liber readuce în atenţia comunităţii cartea şi lectura, bazându-se pe diversitatea tematică a cărţilor expuse, care sunt pentru toate categoriile de vârstă, de la preşcolari, elevi şi studenţi, până la adulţi şi vârstnici.

Acest program se înscrie în manifestările de tradiţie ale Bibliotecii Judeţene având rolul de a promova şi stimula lectura în familie, de a promova colecţiile bibliotecii şi de a atrage spre lectură un număr cât mai mare de cititori.

Anul acesta Biblioteca de Vacanţă îşi propune să fie o ediţie itinerantă, desfăşurată între orele 1600 - 1900, în locuri diferite ale oraşului nostru. Astfel, luni acţiunea va poposi în Parcul Schuman, matţi în Piaţeta Gării, miercuri în Piaţeta Teatrului „Mr. Gh. Pastia", joi pe terenul de joacă de lângă Stadionul Sud iar vineri din nou în Parcul Schuman.

„Ajunsă la a VI-a ediţie, Biblioteca de Vacanţă este o veritabilă sărbătoare a lecturii în aer liber ce îşi aşteaptă şi anul acesta cititorii interesaţi de cunoaştere. Aceştia vor putea descoperi mai multe informaţii despre serviciile şi colecţiile deţinute, biblioteca realizând în acest fel şi un sondaj al gusturilor de lectură ce va fi folosit în politica sa de achiziţii", spune Teodora Fîntânaru, director Biblioteca Judeţeană.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite