Magazinele de vise vând în continuare droguri ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi administratori de „magazine de vise" din Focşani sunt suspectaţi de poliţiştii vrânceni de deţinere ilegală de substanţe psihotrope.

Poliţiştii au efectuat mai multe controale la o societate comercială cu sediul în Galaţi, ce avea puncte de lucru în Focşani.

La cele două puncte de lucru administrate de cei doi tineri, în vârstă de 21 de ani şi 31 de ani, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţi Organizate Vrancea, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea au găsit plicuri ce conţineau plante etnobotanice destinate comercializării.

La expertiza de laborator s-a constatat însă că plicurile conţin substanţe psihotrope, interzise prin lege. Respectivii s-au ales cu dosare penale.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti de combatere a criminalităţii organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite