FOCŞANI: Ion Lungu este bunelul autodidact cu minte sclipitoare

La 97 de ani, pe care i-a împlinit chiar astăzi, Ion Lungu, bătrânelul cu nume predestinat, se simte mai în putere ca oricând.

 

 

Profil ION LUNGU


NĂSCUT: 1 Noiembrie 1912, la Marşeniţa, judeţul Hotin, Basarabia
STUDII: Liceul Economic Focşani
OCUPAŢIE: pensionar
FAMILIA:  Un fiu

Nea Ionică, cum i se adresează cunoscuţii, este un personaj în Focşani. Îl întâlneşti la tot pasul, la fel de activ şi de sprinten ca în tinereţile sale, când străbătea zilnic zeci de kilometri pentru a împărţi oamenilor pensiile şi plicurile cu veşti.
Asta pentru că, la viaţa sa, simpaticul bătrânel a fost poştaş de meserie. Ion Lungu s-a născut în Basarabia, înainte de primul război mondial, şi a avut o copilărie plină de privaţiuni. Avea doar patru ani când cazacii i-au gonit familia din sat.

“Nu eram bun de mers pe jos, dar nici în braţe nu mă putea ţine mama. Aşa că la îndemnul cazacului care mânuia sabia deasupra capului am fost luaţi mai mult pe sus şi duşi în marş forţat în satul Mămăliga, unde am făcut foame, dar ne-am adăpostit de război”, povesteşte cu tâlc veteranul.

A urmat al doilea război mondial şi refugiul din Basarabia mamă, perioadă a veţii care-i trezeşte amintiri dureroase. S-a stabilit în 1944 la Horezu, în Vâlcea, pentru o scurtă perioadă, iar până în 1963, când a venit la Focşani, a străbătut ţara în lung şi în lat.

A ieşit la pensie din meseria de poştaş, dar tot în acel moment avea să înceapă un nou capitol din viaţa tumultuoasă a lui Ion Lungu.

Licean la 70 de ani   

Pentru că i-a plăcut cartea, dar nu a avut posibilitatea să-şi finalizeze studiile, la vârsta de 68 de ani s-a înscris la liceu.

“Am fost dornic de învăţătură, dar vremurile vitregi nu m-au ajutat să termin şcoala la vârsta potrivită. Am absolvit Liceul Economic la vârsta de 72 de ani, cu diplomă de comerţ-contabilitate. Cel mai mult mi-a plăcut istoria, în care sunt autodidact. Dau lecţii la mulţi profesori”, se mândreşte nonagenarul.
Şi-a dorit foarte mult să facă şi facultatea de istorie, dar moartea soţiei l-a întors din decizie. Implicarea în problemele comunităţii l-a adus pe Ion Lungu, în anul 2000, din postura de simplu spectator al vieţii citadine în cel de consilier local.
Singurul consilier local octogenar

“Totdeauna am venit cu propuneri în folosul oamenilor şi pot să spun că am lăsat ceva palpabil în urma mea. Rampa de urcare şi treptele de lîngă hala comercială sunt opera mea”, se laudă Ion Lungu.
Are un fiu şi un nepot, de care este mândru, însă şi la această vârstă înaintată se descurcă singur.
“Mă pricep la ale casei. Pentru că am fost mezinul casei, mama m-a avut mereu de ajutor fiindcă nu a avut fete. Ţes şi la război, fac şi cozonaci sau prăjituri”, spune mucalit Nea Ionică.

Întrebări şi răspunsuri
Cu toată sinceritatea, ce planuri de viitor aveţi?
Am unul bine definit şi nu voi închide ochii până nu îl văd realizat. Vreau să scot o carte despre viaţa mea, cu peripeţiile ei, pe care o voi intitula “De când ţin minte”. O am deja  în manuscris şi aştept să treacă 2009, poate şi criza, să o pot publica. Vă asigur că o s-o citiţi pe nerăsuflate.


În momentul de faţă, ce vă doriţi cel mai mult?
Cel mai mult şi mai mult sănătate mie şi tuturor. Nu în ultimul rând , pace pe pământ. Am trecut prin două războaie mondiale şi am văzut cu ochii mei cum războaiele aduc nenorociri omenirii.

Ce-i place
Îi apreciez pe oamenii care muncesc şi sunt corecţi. Şi eu la viaţa mea am muncit mult şi numai cu sudoare am reuşit să răzbat. În ziua de astăzi unii oameni au uitat de cultul muncii şi ar trebui să-şi revizuiască poziţia. Ceea ce este cu adevărat bun nu se obţine uşor.

Ce nu-i place
Am simţul umorului destul de dezvoltat, dar nu mi-a plăcut niciodată ironia, răutăţile gratuite.