Liceenii de la „Edmond Nicolau”, implicaţi în activităţi de protecţie a mediului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceştia au reprezentat județul Vrancea la Academia Brâncoveanu, la Sâmbăta de Sus, în cadrul Proiectului național „Tineretul implicat în activități de protecție a mediului", organizat de Asociația Română pentru Cultură, Educație și Sport, sub patronajul Guvernului României.

Aproape de sfârșitul vacanței , membrii grupului de inițiativă „NU EȘTI SINGUR!", de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau", împreună cu prieteni voluntari de la Colegiul Național Cuza, de la Colegiul Național Unirea, Liceul Pedagogic „Spiru Haret", Colegiul Tehnic Ion Mincu , coordonați de profesorii Mihaela Enache și Mihail Fâsan, au reprezentat județul Vrancea, la Academia Brâncoveanu, la Sâmbăta de Sus, în cadrul Proiectului național „Tineretul implicat în activități de protecție a mediului", organizat de Asociația Română pentru Cultură, Educație și Sport, sub patronajul Guvernului României.
Timp de patru zile, liceenii au avut parte de un program cu totul special, în care s-au distrat, au făcut excursii în locuri pitoreşti, dar au şi muncit la ecologizarea râului Sâmbăta.

„Consider că obiectivele proiectului au fost atinse, tinerii participanți, au fost sensibilizați, și odată întorși în comunitățile lor se vor implica civic în promovarea valorilor morale, culturale și spirituale precum și în activități de educație ecologică, se vor implica mai mult în viața socială a membrilor comunității," a afirmat profesorul ing. Mihail Fâsan, consilierul educativ al Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau „Focșani.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite