Legume „de plastic”, din seminţe importate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seminţele româneşti sunt pe cale de dispariţie. În Vrancea nu există niciun astfel de producător, iar plicurile de pe tarabele comercianţilor sunt importate, în proporţie de 95%, din Olanda.

Prin urmare, vrâncenii consumă tot mai des legume fără gust, asta dacă nu se trezesc că din pământ iese altceva decât se aşteptau.

„Am luat nişte seminţe de roşii, castraveţi şi fasole, dar câte un plic din fiecare, deoarece nu prea am încredere în ele. Anul trecut am pus nişte seminţe de ţelină şi mi-au ieşit alte bălării, cred că rapiţă. Ar trebui să existe un producător autohton, care să scoată pe piaţă marfa noastră românească", spune Emil Stoica.

Şi Gheorghe Rădulescu a cumpărat nişte seminţe de morcov, care speră să răsară.

„Nu prea merg seminţele astea, dar dacă altele nu sunt pe piaţă, le cumpăr. Scrie pe plic morcov, dar când răsar nu sunt la fel de gustoşi ca ai noştri", spune bărbatul.

Seminţe expirate

Reprezentanţii Direcţiei Agricole atrag atenţia că seminţele scoase la vânzare pe tarabele neautorizate, de la colţ de stradă, pot fi vechi.

„Ar fi o problemă cu plicurile de seminţe de pe tarabele din piaţă, deoarece există riscul să fie vechi şi astfel să nu răsară nimic. De asemenea, nu există garanţia că marfa nu a fost aruncată şi valorificată de micii comercianţi", declară Mariana Botea, purtător de cuvânt al Direcţiei Agricole.

Deşi importatate din „ţara lalelelor" şi mai scumpe cu câţiva bani, seminţele din magazinele autorizate şi din supermarketuri sunt cele recomandate, deoarece au termenul de valabilitate inscripţionat.

Un plic de seminţe de morcov, roşii, castraveţi, păstârnac, ţelină, ceapă, mazăre sau fasole urcătoare variază între un leu şi şase lei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite