Judecătorii vrânceni apără pensiile speciale ale grefierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magistraţii nu-şi uită foştii „parteneri”
Magistraţii nu-şi uită foştii „parteneri”

Zicala „corb la corb nu-şi soate ochii" funcţionează de minune între judecători şi fostele lor „mâini drepte", grefierii, beneficiari de pensii speciale.

Aceştia din urmă au repurtat o primă victorie în disputa cu statul, patru dintre foştii grefieri şi arhivari obţinând, prin ordonanţă preşedinţială, suspendarea executării deciziilor de pensionare până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiilor care fac obiectul proceselor pe care le-au deschis.

Mai exact, cei patru pensionari „speciali", Aurelia Enache, Ioana Banciu, Anişoara Stăeţu şi Dumitru Balaş îşi vor primi înapoi banii tăiaţi începând cu 1 septembrie în urma recalculării pensiilor de serviciu, urmând ca procesul să continue pe fond.

De aceeaşi sentinţă s-ar putea bucura şi restul colegilor lor, dar şi pensionarii Curţii de Conturi, foştii demnitari din Parlamentul României, în total 41 la număr, care au contestat hotărârea de Guvern în baza cărora pensiile lor au fost recalculate pe baza principiului contributivităţii.

Victorie a la Pirus

Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Vrancea spun că nu pot comenta decizia instanţei de judecată, considerând totuşi că nimic nu este pierdut.

„Noi ne conformăm deciziei instanţei, dar procesele vor continua pe fond. Oricum, în noua Lege a Pensiilor, care se află la promulgare, noţiunea de pensie specială pentru categoriile menţionate dispare şi prin urmare cei care s-au adresat instanţei vor încasa pensiile stabilite în urma recalculării", ne-a declarat Adrian Juravle, directorul CJP Vrancea.

În Vrancea, cea mai „grasă" pensie specială, de 5.797 de lei, a fost redusă la doar 1.417 lei după ce a intrat în algoritmul de calcul prevăzut de Legea Pensiilor.

Citiţi şi: Justiţia vrânceană intră de luni în vacanţă

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite