Stiri din Focsani

Ion Stavăr face sicrie solide: “Din sicriele mele nu mai iese nimeni”

10 martie 2010, 11:22 |  Autor: Laurenţiu Muscalu  | 

Cuvinte cheie: puşcărie, sicrie, atelier tâmplărie, afacere,

Ion Stavăr şi unul dintre coşciugele de care este foarte mândru.

focşani

Ion Stavăr şi unul dintre coşciugele de care este foarte mândru.

 

Nefericit câştigător al unui duel cu cel mai bun prieten, Ion Stavăr este un puşcăriaş maestru în confecţionarea sicrielor.Mirosul înecăcios de rumeguş şi fineţea lucioasă a sicrielor aparţin, parcă, altei lumi. Ion Stavăr face coşciuge la preţuri de criză, pornind de la 250 lei.

În vârstă de 43 de ani, Ion Stavăr nu se sfieşte să ne povestească despre nefericita întâmplare din urmă cu opt ani, care l-a băgat după gratii.


"Eram la un şpriţ cu un bun prieten. Ne-am încălzit rău de tot şi ne-am luat de la o amantă. I-am dat trei pumni în piept şi a murit. A făcut hemoragie internă. Îmi asum tot ce am făcut. Mai am doi ani de stat în puşcărie şi sunt resemnat", ne povesteşte deţinutul, condamnat la 13 ani de închisoare.


De mai bine de trei ani, Ion Stavăr lucrează în atelierul de tâmplărie al penitenciarului. Colegii din atelier îl laudă pe pentru lucrările pe care le face. Unul îi face chiar reclamă şi spune că porecla de "Meşterul Manole în varianta dulgherului" nu este deloc forţată.


"La început am făcut de toate. De la uşi şi ferestre până la obiecte de cult şi mobilier religios. De vreo trei ani m-am băgat la sicrie. Sunt specialist. Sunt cele mai bune sicrie, nu pentru că le fac eu, ci pentru că sunt din lemn masiv şi au un design deosebit, exact după gustul clientului. Am făcut sicrie de toate genurile. Nu mai sunt secrete. Nu am avut plângeri până acum", spune fericit Ion.


Vrea o afacere cu sicrie


Ion Stavăr îşi regretă fapta şi promite ca va fi "baiat bun" după liberare. "Am picat prost şi m-am înhăitat cu cine nu trebuie. Am intrat la răcoare şi abia aştept să ies de aici".


După ce îşi va ispăşi pedeapsa, Ion Stavăr vrea să-şi deschidă un atelier în care să facă sicrie. "Am învăţat meseria asta în puşcărie şi după ce ies de aici visez să-mi fac un atelier şi să fac sicrie. Este o afacere bună şi am şi mână bună. Sigur nu mai iese mortul de acolo. Va sta doi metri sub pământ pe vecie", conchide Ion înainte de a se apuca, din nou, de treabă.


Mobilă ieftină la Penitenciarul Focşani


Câţiva deţinuţi fac orice fel de mobilă, pentru locuinţe şi firme, la jumătate din preţul pieţei. " Orice persoană poate apela la serviciile noastre, preţul fiind sub cel de pe piaţă. Trebuie să aducă materia prima şi pe baza unui catalog îsi fac mobila pe care şi-o doresc", spune Dan Slăvoiu, purtător de cuvânt al unităţii de detenţie.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Malin Bot

    Un client al BCR, din Focşani, a învins aroganţa cu care acţionează bancherii în România. Exemplul lui trebuie urmat de către toţi cei care sunt trataţi abuziv de bănci. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Continuare

    Un dar toxic pentru Iliescu

    Liviu Avram

    Opoziţia nu a înţeles nimic din episodul Roberta, pe când Puterea se pare că da.

    Cetăţeni şi populaţii

    Mircea Vasilescu

    A plăti regulat taxele nu e suficient pentru a deveni un bun cetăţean.

    Domnul Crin, mamă-eroină

    Grigore Cartianu

    Cel mai recent raport întocmit de Institutul pentru Politici Publice (IPP) marchează o premieră absolută în politica românească din ultimii 22 de ani: un membru al forului legislativ a absentat de la absolut toate voturile unei sesiuni parlamentare (218 voturi, septembrie - decembrie 2011).

    Mic tratat de dezinformatică

    Radu Calin Cristea

    Doar în timpul comunismului s-a minţit atât de mult ca în România ultimilor ani.

    Adio, miliarde de euro!

    Ion M. Ionita

    E mai simplu să furi banii de la buget decât să construieşti cu fonduri europene.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole