Ion Diţă îi pune pe deţinuţi pe drumul cel bun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Diţă este şeful Penitenciarul din Focşani
Ion Diţă este şeful Penitenciarul din Focşani

Conduce o echipă de profesionişti şi se bucură că de când este şef peste violatori şi criminali a reuşi să pună şi să menţină ordinea în puşcărie.Ion Diţă este de doi ani director la Penitenciarul din Focşani. După terminarea liceului, s-a angajat la la Intreprinderea de Transport Auto.

Nemulţumit de situaţia socială pe care o avea, Ion Diţă "a pus burta pe carte" şi a intrat la Academia de Poliţie. Acum, este cel care ţine în mâini frâiele Penitenciarului Focşani, misiune pe care o consideră deopotrivă grea şi frumoasă.

„Suntem educatori, nu paznici"

Nu îi place când lumea spune despre cei care lucrează în penitenciare că stau şi păzesc hoţii, deoarece crede că cei care au menirea să îi supravegheze pe cei certaţi cu reuşesc de cele mai multe ori să-i îndrepte pe cei care calcă strâmb.

„Programele educative de aici îi fac majoritatea deţinuţilor să regrete faptele lor. Sunt unii care îşi continuă studiile în perioada de detenţie sau chiar se alfabetizează. Este o activitate complexă şi nu e simplu deloc să lucrezi în cadrul unui penitenciar.


Cei de aici nu se vaită, dar nici nu vor să fie luaţi în derâdere pentru că şi aici sunt specialişti de primă mână
", îşi apară breasla Ion Diţă.

Comisarul îşi aduce aminte de perioada de după terminarea studiilor universitare. A venit la Penitenciarul din Focşani în anul 1993, asta după ce şi-a luat licenţa în Drept la Academia de Poliţie Bucureşti.


"Mi-am ales arma Penitenciare încă de la început. Am simţit că asta este ceea ce vreau să fac pe viitor şi nu m-am înşelat. Nu am fost mulţumit cu statutul meu social de după terminarea liceului şi am decis să fac studiile Academiei de Poliţie pentru a mă împlini profesional. În primii ani am fost educator pentru deţinuţi.


A fost o perioadă importantă pentru mine. Nu e uşor să lucrezi că nişte oameni privaţi de libertate. Ei se gândesc mai tot timpul la cei de acasă şi tebuie să ştii să te faci ascultat. În mare parte mi-a reuşit"
, mai povesteşte directorul Penitenciarului din Focşani.

Deţinuţii se taie

Directorul Penitenciarului din Focşani nu se fereşte să spună că în puşcăria pe care o conduce se întâmplă şi lucruri mai puţin ortodoxe.


În dorinţa de a atrage atenţia sau de a mai ieşi din penitenciar, chiar şi până la spital, puşcăriaşii îşi provoacă tot felul de suferinţe.

Cea mai frecventă formă de automutilare este tăiatul pe braţe cu lama. Şeful închisorii susţine ca deţinuţii au învăţat deja cum să nu se rănească grav. " Noi nu ne-am confruntat cu cazuri grave. Infractorii nu doresc decât să atragă atenţia sau să fie mutaţi în alte celule", concluzionează Diţă.

întrebări şi răspunsuri

Care sunt pedepsele care se pot da în cadrul puşcăriei?

Deţinutilor li se poate interzice dreptul la a participa la activităţile socio-educative care au loc în penitenciar, dreptul la a presta muncă, de a primi pachete, dreptul de a face cumpărături, li se poate suspenda dreptul de a primi vizite. Cea mai dură sancţiune este izolarea până la 10 zile.

Care sunt cele mai mari pasiuni ale dumneavoastră?
Toată lumea ştie că sunt cel mai mare dinamovist din penitenciar. Am fost şi la câteva meciuri, dar de ceva vreme am ales să urmăresc din faţa televizorului. Sper ca Dinamo să ia titlul în acest an pentru a prinde un loc de Liga Campionilor.

ce îi place


Îmi place meseria pe care o fac. Vin cu mare plăcere la serviciu. Când timpul îmi permite mă duc la pescuit cu prietenii. Mă consider un om norocos că i-am am avut ca şefi pe domnii Nedelcu, Mihai Verbiceanu şi Ionel Cel Mare, oameni care şi-au pus amprenta decisiv în cariera mea de comisar.

ce nu îi place

Nu îmi plac lucrurile făcute pe jumătate. Detest umblatul în două luntrii şi iresponsabilitatea. Nu-mi plac oamenii care nu au coloană vertebrală şi fac compromisuri din orice.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite