Investiţii la Odobeşti/Creşe şi grădiniţe de aproape trei milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre planurile pentru 2011 ale autorităţilor locale din Odobeşti se numără şi construirea a trei creşe, în condiţiile în care, la momentul actual, în oraş nu există nicio astfel de unitate.

Necesitatea este cu atât mai mare cu cât perioada concediului maternal s-a redus la un an, iar mămicile sunt nevoite să-şi lase copiii în grija asistentelor şi a infirmierelor.

„Avem deja nişte studii de fezabilitate şi am depus câteva memorii la Ministerul Dezvoltării cu speranţa că vom primi aprobarea de a da startul lucrărilor", declară Daniel Nicolaş, primarul oraşului Odobeşti.


Investiţii de 2.800.000 lei


Consiliul Local Odobeşti şi-a propus să aloce acestui proiect suma de 2.800.000 de lei, bani proveniţi atât de la bugetul oraşului, cât şi de la Guvern şi de la Banca Mondială.
În planurile investiţionale sunt cuprinse însă şi grădiniţele cu program prelungit.


„Vrem să reabilităm grădiniţa din cartierul Unirea, iar în fosta sală de sport să formăm o grupă cu program prelungit. De asemenea, la Odobeşti vrem să mai înfiinţăm trei astfel de grupe, iar în acest sens chiar am făcut o cerere la Inspectoratul Şcolar Judeţean în urmă cu trei ani, dar până acum nu am primit niciun răspuns", mai spune primarul Nicolaş.

În prezent, copiii odobeştenilor au la dispoziţie doar trei clase cu program prelungit, cu o capacitate de 60 de locuri, în condiţiile în care pe băncile grădiniţelor se află nu mai puţin de 460 de preşcolari.

Şi în Focşani este înregistrată o criză acută de creşe, singurele două astfel de unităţi fiind supraaglomerate. Municipalitatea nu a luat încă în calcul suplimentarea numărului de locuri.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite