Teatrul Muncipal închiriază costumele actorilor pentru a cumpăra dero, aţă şi fermoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Teatrului "Maior Gheorghe Pastia" a găsit o soluţie inedită pentru aduna bani la bugetul insitituţiei de cultură.Vrâncenii au ocazia să închirieze pentru petreceri private sau baluri mascate, rochii de epocă, fracuri, fuste de ţigancă sau costumele de ofiţeri ale unor personaje celebre.

Pentru fiecare costum închiriat de la teatru, taxa este de 30 de lei pe zi. Nu e scump deloc şi dovadă stă faptul că, de la începutul anului, din garderoba instituţiei de cultură au fost împrumutate peste 200 de piese. Afacerea este rentabilă atât pentru cei care le închiriază cât şi pentru teatru, care astfel face bani din care îşi acoperă cheltuielile cu costumaţiile şi alte elemente de butaforie.

Numai anul trecut, teatrul municipal a strâns 10.000 de lei din închirierea costumelor.


"Banii care se strâng din aceste închirieri sunt folosiţi în îngrijirea acestora. Se cumpără dero, fermoare,totul pentru întreţinerea lor. Nu este o invenţie a noastră, ea se practică de sute de ani"
, a spus Sorin Francu, directorul teatrului din Focşani.


Unii dintre cei mai fideli clienţi sunt elevii şcolilor din Focşani, care joacă scenete. Aceştia pot intra în pielea personajelor lui Caragiale sau Shakespeare dacă achită taxa de 30 de lei pe zi.

"Este obligatoriu ca fracurile, costumele, rochiile sau fustele pe care le închiriem să le primim în stare perfectă înapoi. Clienţii sunt aleşi cu mare atenţie. Nu împrumutăm costume care se folosesc în stagiunea actuală", a mai comentat directorul teatrului Pastia.
Fustele de ţigancă, cele mai închiriate

Magdalena Panţuş este de mai bine de 13 ani cabinieră-croitoreasă la Teatrul "Maior Gheorghe Pastia" din Focşani. În cabina pe care o administrează sunt depozitate cele peste 10.000 de costumaţii, multe dintre ele piese unicat, create pe mărimea actorilor şi componente ale patrimoniului teatral.


"Ultimele costumaţii care s-au închiriat au fost două fuste de ţigancă, trei rochii de epocă şi un costum de ofiţer. Cele mai închiriate sunt fustele de ţigancă, fracurile, şi costumaţiile pentru clovni şi copii", spune Magdalena Panţuş.


Femeia recunoaşte că cei care închiriază anumite costume nu au grijă de ele şi le aduc deteriorate.
"De multe ori costumele închiriate sunt aduse cu multe defecte. Ba nu mai au nasturi, fermoarele sunt rupte sau au căptuşeala desfăcută. Mă apuc imediat să le retuşez şi le pun la locul lor. Ştiu fiecare loc al celor peste 10.000 de piese. Unele sunt realizate din mătăsuri scumpe, catifea şi broderii de mare valoare, unicate în ţară", conchide Magdalena Panţuş.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite