GALERIE FOTO: Incendiu de proporţii la schitul Soveja

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu la schitul Soveja
Incendiu la schitul Soveja

Anexa care conţine sala de mase, dar şi o parte din chiliile măicuţelor de la schit au fost cuprinse aseară târziu de flăcări. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coş de fum.

La faţa locului au intervenit de urgenţă pompierii de la Soveja, care au reuşit să stingă focul înainte ca acesta să ajungă şi la bisericuţa din lemn aflată la doar câţiva metri de locul incendiului.

Incendiu la schitul Soveja

CLICK aici pentru imagini

"În momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului, incendiul se manifesta cu violenţă, generalizat, la nivelul casei monahale pe o suprafaţă de circa 250 mp. Pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, cât şi pentru protecţia construcţiilor învecinate, deoarece în apropiere se aflau amplasate biserica, o casă parohială, cât şi alte anexe gospodăreşti. În urma incendiului au ars acoperişul casei monahale, construit din lemn cu învelitoare din şindrilă, ce adăpostea spaţii de cazare, sala de mese şi centrala termică, pe o suprafaţă de aproximativ 250 mp, tavanele confecţionate din lemn, pe o suprafaţă de cca. 200 mp, articole de mobilier şi obiecte electrocasnice aflate în interior", a precizat lt. Cristina Duţă, purtător de cuvânt al ISU Vrancea.

În urma incendiului nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale se ridică la aproximativ 200.000 lei

Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite