Incendii de vegetaţie pe bandă rulantă în Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii focşăneni au intervenit să stingă focul
Pompierii focşăneni au intervenit să stingă focul

În cursul zilei de ieri pompierii militari au fost solicitaţi pentru stingerea a cinci incendii de vegetaţie uscată. Patru dintre acestea au fost anunţate în mai puţin de 40 de minute.

Primul apel s-a primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU - Ambulanţă, în jurul orei 12.30, anunţând producerea unui incendiu ce se manifesta la vegetaţie uscată, între localităţile Haret şi Panciu.

Imediat s-au deplasat la locul indicat două autospeciale, una aparţinând Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mărăşeşti, iar cealaltă din cadrul Staţiei de Pompieri Panciu.

La sosirea la locul intervenţiei s-a constatat că incendiul se manifesta la vegetaţie uscată şi vie nelucrată pe mai multe focare, răspândite pe o suprafaţă totală de cca. 10 ha.

Din cauza suprafeţei mari afectate de flăcări şi a vântului care sufla cu putere, favorizând propagarea incendiului, o a treia autospecială de lucru cu apă şi spumă a intervenit în zona incendiată.

După aproximativ două ore şi jumătate flăcările au fost stinse, pompierii acţionând apoi pentru lichidarea focarelor ascunse.

Au fost salvate culturile de porumb şi viţa de vie de pe terenurile din apropiere, însă, din cauza temperaturii mari degajate s-au deteriorat 20 butuci viţă de vie pe rod.

De asemenea, alte patru incendii de vegetaţie uscată au fost anunţate în intervalul 13.10-13.45.

Două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată ce se manifesta pe cca. 2.5 ha în apropierea drumului naţional 2, pe raza municipiului Focşani.

Totodată, s-a anunţat izbucnirea unui incendiu de vegetaţie uscată în localitatea Angheleşti, comuna Rugineşti.

Reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă au acţionat prompt, stingând flăcările înainte ca acestea să se extindă.

O altă intervenţie a avut loc în comuna Gura Caliţei, unde s-a anunţat producerea unui incendiu la vegetaţia de pe o păşune în afara localităţii.

Conform procedurilor existente, reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă au acţionat pentru împiedicarea extinderii flăcărilor, acestora alăturându-se şi cetăţeni din localitate.

Un echipaj cu o autospecială de stins incendii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani a plecat către locul indicat, însă, din cauza drumului greu accesibil, respectiv teren în pantă şi accidentat, deplasarea cu autospeciala s-a putut realiza doar până la aproximativ 1 km distanţă de locul unde se manifesta incendiul, pompierii continuând deplasarea pe jos.

De asemenea, intervenţia a fost îngreunată de vântul puternic care favoriza extinderea flăcărilor. În urma incendiului au ars vegetaţie uscată, mărăciniş şi pomi fructiferi pe o suprafaţă totală cu un perimetru de cca. 35 ha.

În cursul aceleiaşi zile, pompierii focşăneni au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru lichidarea unui incendiu ce se manifesta pe cca. 5000 mp vegetaţie uscată pe teritoriul localităţii Câmpineanca.

"Din fericire, în niciunul din aceste cazuri nu au fost persoane surprinse de incendii şi nici nu s-au înregistrat pagube materiale. Însă, o ţigară aruncată la întâmplare sau un foc în aer liber lăsat nesupravegheat, mai ales în condiţii de temperaturi foarte ridicate şi secetă, pot provoca adevărate tragedii, producând pagube la nivelul bunurilor populaţiei, mediului înconjurător sau ducând chiar la pierderi de vieţi omeneşti. Pentru a se evita producerea unor evenimente nedorite recomandăm cetăţenilor să respecte normele specifice de apărare împotriva incendiilor", a precizat lt. Cristina Duţă, purtător de cuvânt al ISU Vrancea.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite