În Vrancea greva profesorilor este mai mult „BA” decât „DA”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înflăcărarea cadrelor didactice din Vrancea de după mitingul de săptămâna trecută de a intra începând de luni în grevă generală pe termen nelimitat s-a estompat, tot mai mulţi profesori fiind tentaţi să bată în retragere.

Potrivit referendumului organizat zilele acestea în şcoli de către principalul sindicat din judeţ, FSLÎ, care numără 4700 de membri, 1740 de dascăli au răspuns favorabil pentru grevă, 1720 nu sunt de acord cu protestul, iar 710 sunt indecişi, fiind aşteptate încă 500 de răspunsuri din partea sindicaliştilor.

Ţinând cont că, la ultimul protest, participarea la grevă a fost de doar 25%, deşi iniţial 70 % din cadre didactice au fost pentru grevă, este de anticipat ca acţiunea de luni să fie sortită eşecului din lipsă de aderenţi.

Sufocaţi de rate

„Mi-e tot mai greu să cred că vom reuşi să atingem pragul de 51% pentru a declanşa greva generală. Faptul că 710 membri de sindicat sunt indecişi, mă face să cred că nu vor grevă. Mulţi profesori mi-au spus că au rate la bănci şi nu riscă să rămână neplătiţi în urma grevei, după ce le mai ia şi guvernul 25%", explică Constantin Grigore, liderul FSLÎ Vrancea.

Una dintre instituţiile şcolare care va boicota greva de luni este Colegiul Naţional „Al. I. Cuza", unde niciunul din cei 46 de profesori nu participă la protest.

„Colegii mei sunt conştienţi că nu pot schimba mare lucru şi vrem ca elevii noştri să încheie cu bine anul de învăţământ", ne-a declarat profesoara Constanţa Coatu.

Nici elevii nu sunt de acord în totalitate cu greva profesorilor.

„Înţelegem doleanţele cadrelor didactice, dar trebuie înţeleşi şi elevii care dau bacalaureatul", spune Carla Fotea, elevă la Liceul Pedagogic din Focşani.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite