Hoţ din locuinţe dat de gol de ţuică
0Un bărbat a fost prins de poliţiştii din Mărăşeşti după ce a furat două bidoane de ţuică. La cercetări, despre acesta s-a aflat că mai dăduse două spargeri în luna martie.
Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, din comuna Vama Buzăului, judeţul Braşov, a fost prins de patrula mixtă de siguranţă publică din Mărăşeşti, în timp ce transporta două recipiente cu ţuică.
Acesta nu a putut dovedi provenienţa bunurilor găsite asupra sa, ocazie cu care a fost condus la sediul poliţiei, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că ţuica fusese „subtilizată" din anexa unei locuinţe din orasul Mărăşeşti.
În urma continuării cercetărilor de către poliţiştii Compartimentului Investigaţii Criminale s-a stabilit că suspectul era autorul a încă două fapte de furt comise pe raza oraşului Mărăşeşti în cursul lunii martie 2011 şi care au fost înregistrate iniţial ca fapte cu autor necunoscut.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu care a dispus cercetarea lui în stare de libertate.