Fotograful care l-a pozat pe Ceauşescu imortalizează mirese

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotograful Mihai Sumanariu spune că meseria lui e pe moarte. Cât e ziulica de mare, îl poţi vedea cu aparatul atârnând de gât, în Parcul Bălcescu, în căutarea unui client sau a unui instantaneu.

Vrânceanul Mihai Sumanariu (64 ani) este fotograf de o viaţă. Şi-a descoperit pasiunea în urmă cu aproape 40 de ani, iar de atunci a pozat de toate.

„Am fotografiat foarte multe personalităţi care au vizitat Focşaniul, de la şefi de state şi până la artişti. Am o mulţime de poze cu Ceauşescu, din cursul vizitelor lui de la lucru pe la noi. Fotografiile acestea le ţin în colecţia mea, nu le vând", ne mărturiseşte fotograful.

Începuturile carierei lui de fotograf sunt pe undeva hazlii. Pe atunci lucra ca macaragiu în metalurgie, iar soţia i-a cerut într-o zi să-şi ducă pe copii la un fotograf profesionist, ca să le facă poze.

Fascinat de ce a văzut la studioul foto, bărbatul s-a întors acasă cu un aparat cumpărat pe loc, un Zenit destul de valoros la vremea aceea.

„Dom'ne, mi-a plăcut! Peste un an, mi-am cumpărat şi laborator foto, iar de atunci şi până în prezent, mi-au trecut prin mâini aproximativ 400 de aparate, mai bune şi mai rele, unele scumpe, altele ieftine", povesteşte Sumanariu.

Citeşte amănunte în săptămânalul local "ADS Focşani". Ziarul se găseşte la chioşcurile de difuzare a presei din oraş la preţul de 0,90 de lei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite