Focşăneanul Iulian Pitulac, pompier campion la taekwondo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are în palmares 33 de medalii obţinute la campioanatele naţionale şi balcanice de taekwondo, urcând pe podium de fiecare dată la Campionatul Mondial al Pompierilor.

Focşăneanul Iulian Pitulac a decis să se dedice singurului sport olimpic din categoria artelor marţiale abia la vârsta de 14 ani şi spune că a tras din greu pentru a-i ajunge pe colegii săi din urmă.


„În 1998, am ajuns la sală printr-un nepot al antrenorului de taekwondo, dornic de a face un sport de contact. Ne-am înscris amândoi, el s-a lăsat după un timp, dar eu i-am dat înainte şi sunt fericit pentru asta. Chiar după primul an de juniorat am devenit vicecampion naţional şi de atunci rezultatele au început să curgă pentru mine", povesteşte sportivul.


Face parte din Clubul „Dragon Taekwondo Focşani", deţine centura neagră şi împreună cu colegul său Cosmin Isofache au împărţit locurile I şi II în clasamentul celor mai buni sportivi ai Vrancei pe anul 2010.


De altfel, recunoaşte că la nivel naţional Vrancea este foarte bine cotată în acest sport, numai Iulian Pitulac reuşind să devină de şase ori campion naţional. Are însă un mare regret.


„Ţelul meu în acest sport a fost să obţin o medalie la Campionatul Mondial sau European. Am fost foarte aproape, la un meci diferenţă, însă e foarte greu. La un campionat mondial sunt prezenţi sportivi din 148 de ţări, care sunt profesionişti, câştigă sute de mii de euro la o competiţie, adică trăiesc din taekwondo ", ne spune Iulian.


Vrea să devină ofiţer


De patru ani, lucrează ca pompier la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Panciu, în această calitate fiind solicitat în foarte multe situaţii la stingerea unor incendii.


„Este o meserie riscantă, dar în acelaşi timp e plăcut să fii de folos oamenilor care te cheamă să-i ajuţi la necaz. Nu mi s-a întâmplat să fiu în pericol. Îmi place meseria şi sper într-o zi să ajung ofiţer, fiind şi motivul pentru care am făcut studii superioare",
spune Iulian Pitulac.


De când lucrează în structura Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost selecţionat şi pentru competiţiile mondiale rezervate poliţiştilor şi pompierilor, în 2008 clasându-se pe primul loc la Campionatul Mondial de la Liverpool-Anglia, iar în 2009 fiind medaliat cu bronz la Vancouver-Canada.


Anul trecut a participat la o competiţie similară în Coreea de Sud, patria taekwondo-ului, profitând din plin de această experienţă pentru a-i vedea antrenându-se pe viu pe cei mai mari sportivi ai lumii.


Spune că în 2011 nu va mai concura la campionatele naţionale şi internaţionale, intenţionând să se dedice antrenoratului şi arbitrajului. De altfel, la Mărăşeşti are deschisă propria sală, unde împreună cu antrenorul său Cristi Mălureanu împărtăşesc copiilor tainele acestui sport.

Întrebări şi răspunsuri


Te antrenezi zilnic?


Fără antrenament zilnic nu poţi răzbate. Exceptând programul de la serviciu, care este sfânt, în restul timpului sunt la sală, ori aici la Focşani, ori la Mărăşeşti. Îmi place atmosfera de la club, care este una de prietenie şi asta se datorează antrenorului Cristi Mălureanu, pe care îl respectăm cu toţii foarte mult.


În cazul ăsta, cu timpul liber cum stai?


Este puţin şi încerc să profit de el odihnindu-mă sau învăţând. De curând m-am apucat de şcoala de şoferi pentru categoriile C şi E, astfel că în următoarea perioadă mă voi concentra să dau tot ce am mai bun din mine.

Ce-i place
Îmi place să călătoresc extraordinar de mult şi, slavă Domnului, am avut ocazia să vizitez locuri şi ţări extraordinare, care m-au impresionat. Sunt şi un fin observator al tuturor sporturilor şi în zilele de weekend urmăresc în special posturile de televiziune care transmit sport. Totodată, îmi place să ascult muzică în compania prietenei mele.


Ce nu-i place
Nu-mi plac mincinoşii, oamenii care fac umbră pământului, persoanele care nu comunică şi care nu au tăria să-şi recunoască greşeala atunci când au comis-o.

Născut. 4 septembrie 1984, Focşani
Studii. Facultatea de drept
Ocupaţia. Subofiţer Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă
Familia. Doi fraţi

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite