Focşani: Transportatorii umflă potul de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirel Savin a venit din Italia încărcat de cadouri
Mirel Savin a venit din Italia încărcat de cadouri

Societăţile de transport persoane şi coletărie înregistreză câştiguri de zeci de mii de euro în această perioadă.De Crăciun, focşănenii care muncesc în străinătate se întorc cu valizele şi portbagajele pline de cadouri. Cei care nu reuşesc să ajungă acasă, trimit pachete.

Mirel Savin este unul dinte sutele de focşăneni care vin să-şi petreacă sărbătorile de iarnă acasă, alături de familie. Întors din Italia, după o călătorie de două zile cu autocarul, bărbatul a adus câte ceva pentru toate rudele.

„În fiecare an obişnuiesc să vin acasă de Crăciun. Familia mă aşteaptă cu nerăbdare, dar şi eu vin încărcat. Le aduc tot ce vor, dulciuri, jucării, haine, doar pentru ei muncesc", spune Mirel Savin, bucuros că în sfârşit a ajuns pe meleagurile natale.

Firmele de transport, cele mai câştigate

În perioada sărbătorilor de iarnă, firmele de transport suplimentează numărul autocarelor care, de două ori pe săptămână, bat mii de kilometri pentru a-i aduce acasă pe stranieri.

„Începând cu 6 decembrie în jur de cinci - şase autocare, cu câte optzeci de persoane, au plecat la fiecare trei zile din Roma, Sicilia sau Torino. Majoritatea clienţilor noştri îşi iau bilet dus - întors, pentru a fi siguri de loc", spune Nicoleta Gurguiatu, reprezentant al unei agenţii de transport persoane.

Preţul unui bilet cu o singură călătorie costă între 50 şi 70 de euro, iar unul dus- întors 130 de euro.

Şi firmele de coletărie sunt foarte solicitate în această perioadă. Stranierii care nu pot veni în ţară de sărbători, fie că nu au adunat prea mulţi bani pe parcursul anului, fie că nu au concediu, nu uită să trimită pachete celor dragi.

„În fiecare an, în decembrie ne merge foarte bine. Transportăm şi colete cu greutate de peste o sută de kilograme. Mulţi trimit calculatoare pentru copii, electrocasnice, unelte, geamantane cu haine şi dulciuri", spune Marian Clapon, administratorul unei firme de coletărie.

Se trimit şi pachete din ţară

Cei care îşi petrec sărbătorile de iarnă în străinătate primesc de la rude pachete cu tradiţionalele bucate de Crăciun. Carne de porc, cozonaci, caltaboşi, cârnaţi, vin roşu şi alb, toate sunt bine împachetate şi trimise peste hotare.

De asemenea, sunt şi stranieri care preferă să-şi cheme familiile în Italia sau în Spania pentru a petrece vacanţa împreună.

„Astăzi, au plecat două autocare către Italia. Cei mai mulţi dintre pasagerii noştri sunt copii, bineînţeles însoţiţi de bunici, care merg în vizită la părinţi", spune Nicoleta Gurguiatu.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite