Focşani: (PORTRET) Liviu Neagu, Hruşcă din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Neagu
Liviu Neagu

A învăţat să cânte la chitară singur, încă de la vârsta de zece ani, cu instrumente de împrumut, întrucât nu îşi permitea să îşi cumpere. Lucrează ca agent de pază şi dă lecţii de chitară tinerilor.

Liviu Neagu visează la o carieră în muzică. Şi-a ales un model încă de pe vremea când locuia în oraşul său natal - Bacău, pe cunoscutul interpret de muzică folk Ştefan Hruşcă. De fapt aşa şi este cunoscut la Bacău, drept Hruşcă.

Liviu nu a urmat un liceu de muzică întrucât ar fi avut nevoie de pregătire de specialitate, iar părinţii săi nu îşi permiteau să îi plătească lecţiile.

Pentru a supravieţui financiar a avut diverse locuri de muncă încă din liceu, în construcţii, ca agent de pază sau în curierat, însă nu a renunţat niciodată la pasiunea sa: muzica. Acum predă chitara la 30 de copii din Focşani şi Bacău. "Consider că este un dar de la Dumnezeu pe care eu l-am dezvoltat. Este ca o magie. Acum am o chitară pe care am primit-o de la un profesor din liceu, cadou, şi o împrumut copiilor la care le predau eu aşa cum şi eu am împrumutat de la alţii", spune Liviu.

Acordează chitara cu tonul de la telefon

Liviu a participat la câteva spectacole la Iaşi, la festivalul "Moldavia Folk", la Bistriţa, dar şi la prima ediţie a festivalului "Gil Ioniţă" de la Oneşti, însă are fanii săi pe care îi încântă în fiecare an. "Sunt chemat în fiecare an la o ceainărie din Bacău unde cânt piesele mele sau colinde. Merg acolo în special de sărbători. Mai sunt invitat anual la şcoala din localitatea băcăuană Răcăciuni, în apropierea Crăciunului, unde susţin un recital de colinde", ne mărturiseşte Liviu.

Momentan, artistul în devenire lucrează ca agent de pază la o unitate bancară din Focşani, însă exersează la chitară în fiecare seară. Are zece compoziţii proprii pe care şi le interpretează singur. "Crepuscul de iubire", "Doar atât" şi "Inimă curată" sunt doar câteva dintre ele, însă piesele de rezistenţă pentru Liviu rămân colindele.

Pentru că şi-a pregătit singur fiecare pas, îşi acordează chitara cu tonul de la telefon. "Am văzut şi eu la alţii şi am observat că are efect. Tonul telefonului reprezintă nota La", ne spune Liviu, în timp ce ne face şi o demonstraţie.

Liviu acordează chitara cu tonul de la telefon.

În duet cu Ştefan Hruşcă

Liviu a avut prima întrevedere cu artistul său preferat, Ştefan Hruşcă, în culise, la Casa de Cultură din Ploieşti, anul trecut.

"M-a remarcat un domn de la Protecţia Copilului, care mi-a făcut legătura cu Ştefan Hruşcă. M-am dus cu trenul la Ploieşti la un spectacol de-al lui şi am cântat împreună în culise. I-am cântat piesa mea "Inimă curată" şi a cântat şi el cu mine. Mi-a spus că i-a plăcut foarte mult", ne povesteşte Liviu despre cea mai inedită experienţă a sa.

Liviu Neagu pregăteşte un concert de colinde ce va avea loc în Ajunul Crăciunului la Ateneul Popular din Bacău, aşa cum a mai susţinut în 2003. Liviu speră să cânte un colind împreună cu Ştefan Hruşcă la concertul artistului programat pentru 15 decembrie la Bacău. De-a lungul timpului, Liviu a cochetat şi cu alte instrumente muzicale: toba şi pianul.

Întrebări şi răspunsuri:

Care este cel mai important spectacol?
Pentru mine cel mai important este să transmit un mesaj pur prin care sărbătoarea Crăciunului scoate în evidenţă naşterea Mântuitorului. Vreau să transmit de fiecare dată că omenirea are nevoie să se apropie de Dumnezeu.

Planuri de viitor?
Să fac Conservatorul când voi avea bani. Vreau să plec în străinătate pentru că aici este foarte greu să trăieşti din muzică. Dacă lucrezi în alt domeniu nu ai timp să te ocupi de muzică să reuşeşti să faci ceva. Aici sunt artişti care apar peste noapte şi primează sânul şi fusta scurtă. Eu nu mai încap. Aş fi avut loc în alte vremuri.

Ce-i place:
Îmi plac oamenii simpli, serioşi şi punctuali. Îmi plac oamenii sinceri, care spun în faţă ceea ce nu le place şi care nu încearcă să pară ceea ce nu sunt doar pentru a câştiga imagine sau alte avantaje.

Ce nu-i place:
Nu îmi place că nu se investeşte în valorile reale. Dacă absolvi o facultate în România nu poţi profesa ce ai absolvit. Am urmat un an la o facultate de muzică şi am renunţat pentru că se vorbea că se vor scoate orele de muzică din şcoli, ori eu voiam să mă fac profesor de muzică.

Profil:
NĂSCUT. 1 septembrie 1986, Bacău
STUDII. Colegiul Economic „Ion Ghica" Bacău
OCUPAŢIE. Agent de pază
FAMILIE. Căsătorit

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite