Focşani: Locuitorii de lângă Laminorul se revoltă împotriva construirii unei oţelării în zonă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuitorii vor să trăiască într-un mediu curat şi nu toxic
Locuitorii vor să trăiască într-un mediu curat şi nu toxic

Aproximativ 30 de persoane de pe strada Muguri şi alte câteva străzi vecine cu fosta întreprindere Laminorul s-au adunat astăzi după-amiază pentru a protesta împotriva unui proiect de investiţii ce se intenţionează a se ridica în zonă, proiect considerat nociv pentru mediul înconjurător.

Împotriva construirii oţelăriei electrice există semnături de la 140 de familii care locuiesc în vecinătatea fostei întreprinderi Laminorul.

Cei care s-au adunat astăzi să protesteze faţă de viitorul proiect investiţional spun că nu au fost consultaţi în momentul în care s-a luat o astfel de decizie cu impact asupra populaţiei din zonă, dar şi asupra mediului din municipiul Focşani.

Oamenii spun că au acţionat în instanţă autorităţile de mediu şi că pe data de 14 ianuarie la Curtea de Apel Galaţi va avea loc un nou termen din proces.

„Suntem împotriva construirii oţelăriei. Aceasta va degaja noxe care sunt nocive pentru mediu şi traiul nostru de zi cu zi. Dacă ţin să construiască aşa ceva şi să dea locuri de muncă la oameni, să o facă într-o zonă periferică, aşa cum prevăd normative europene", şi-a arătat nemulţumirea Ion Vrabie, locuitor pe strada Muguri. Acesta mai spune că s-au făcut demersuri la Primărie, la Consiliul Judeţean, Agenţia de Mediu, Direcţia de Sănătate Publică, dar şi Avocatul Poporului, instituţii care în opinia sa ar trebui să-i ajute să le facă un trai mai bun.

La rândul său, un alt locatar din zonă, Constantin Nedelcu, spune că autorităţile au încercat să ţină sub tăcere această problemă, pentru a nu se afla nimic de deschiderea fabricii.

„Prin demersul nostru încercăm să salvăm ziua de mâine a oraşului. Să facă seră de legume sau de flori, dar nu oţelărie să ne polueze apa din pânza freatică. Autorităţile dacă vor să ne ajute, să aducă utilităţi în zonă, să asfalteze strada, că trăim mai rău ca la ţară", a declarat Constantin Nedelcu.

Oamenii sunt îngrijoraţi că viitorul proiect industrial ar putea afecta şi sănătatea copiilor, având în vedere că oraşul Focşani este mic ca întindere, în timp ce noxele se pot răspândi cu uşurinţă în mediul înconjurător.

La rândul lor, reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Focşani spun că pentru construirea oţelăriei electrice a fost dat un acord de mediu, în baza unui studiu de impact asupra mediului realizat de firma investitoare.

„Din studiu reiese că sunt respectate normele privind cantitatea de noxe emise, acestea încadrându-se în parametrii legali. Cel care a făcut studiul de impact îşi asumă responsabilitatea deplină. De altfel, autoritatea competentă care se ocupă de instrumentarea dosarului este Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi, cu care înteşeg că există un litigiu în instanţă", ne-a declarat Adrian Colin, director APM Vrancea.

Până la termenul de judecată, protestatarii au făcut cerere să intre mâine în audienţă la primarul municipiului, pentru a-i face cunoscută încă odată problema cu care se confruntă.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite