Focşani: La Primărie, toată lumea ia stimulente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali focşăneni au un nou proiect de hotărâre pe ordinea de zi a şedinţei care va avea loc mâine. Stimulentele în Primăria Focşani nici nu dispar nici nu se reduc, ci vor fi împărţite între toţi angajaţii. Astfel, fiecare salariat va lua între 100 şi 700 le lei, în funcţie de post.

În timp ce unele instituţii anulează cheltuielile cu stimulentele salariale sau chiar fac restructurări, la Primăria Focşani vremurile sunt ceva mai senine.

Stimulentele salariale nici nu se reduc, nici nu sunt anulate, ci mai degrabă se împart altfel. Echitabil, ar spune iniţiatorii proiectului de hotărâre ce va fi supus la vot în plenul Consiliului Local la şedinţa ordinară de mâine.

Proiectul a fost întocmit ca urmare a conflictelor stârnite între angajaţi şi conducerea Primăriei după ce o parte din funcţionari au primit stimulente salariale anul trecut de 1.700 de lei, iar alţii deloc.

Dacă până acum stimulentele erau acordate discreţionar prin decizia primarului la recomandarea şefilor de servicii, de acum încolo fiecare angajat va primi bănuţi în plus la salariu, în funcţie de postul pe care îl ocupă. Sumele sunt bătute în cuie în noul proiect de hotărâre.

Cine împarte, parte îşi face

Pentru acordarea stimulentelor salariale au fost alocaţi din bugetul Primăriei 60.000 de lei pentru fiecare lună. În schimb suma va fi împărţită în două de cei 30 de angajaţi de la Serviciul Taxe şi Impozite şi ceilalţi 90 de angajaţi ai Primăriei. Adică cine împarte parte îşi face.

„Proiectul a fost conceput tocmai pentru a nu mai exista discuţii că stimulentele nu sunt împărţite cum trebuie. Erau unii angajaţi nemulţumiţi că nu primeau stimulente deloc. Aşa se face că acum toată lumea va primi stimulente în funcţie de postul pe care îl ocupă. De la portar până la cel mai mare director sau secretar. Stimulentele sunt între 100 şi 700 de lei de persoană", ne-a declarat consilierul local Liviu Oloeriu.

100 de lei la portar, 400 de lei la director

Stimulentele salariale sunt stabilite "ca la carte" în noul proiect de hotărâre. Aşadar, dacă un portar primeşte stimulente de 100 de lei, dactilografii şi casierii primesc 150 de lei, referenţii 200 de lei, inspectorii de specialitate 230 de lei, şefii de servicii primesc 350 de lei iar directorii 400 de lei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite