Focşani: Închirierea automobilelor este o afacere care merge bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Închirierea unui autoturism costă între 28 şi 75 de euro pe zi
Închirierea unui autoturism costă între 28 şi 75 de euro pe zi

Deşi puţine ca număr, firmele care închiriază autoturisme în Focşani, de sărbători, i-au scos din impas pe cei care îşi permit acest tip de serviciu. Fie că s-au aflat în călătorii de afaceri, fie că li s-au stricat maşinile sau au venit din străinătate cu avionul, cei care au apelat la serviciile firmelor de „rent-a-car" au reuşit să se deplaseze mai uşor.

În Focşani, sunt cinci astfel de firme de la care doritorii pot închiria autoturisme pe perioade limitate. Asta dacă au noroc, întrucât, de exemplu, astăzi, nu mai există nicio maşină disponibilă.

Firma „Autonom Rent a Car" funcţionează cu o agenţie şi la Focşani, punând la dispoziţia clienţilor 14 autoturisme, toate acontate deja pentru închiriere. "Nu sunt maşini de lux, dar nici de duzină. Avem Renault, Skoda, Nissan, Peugeot sau Matiz. Suntem foarte solicitaţi şi avem clienţi care au ales să închirieze maşini pe perioade cuprinse între trei şi 30 de zile, poate şi din cauza preţurilor pe care le practicăm", ne-a precizat Vasile Bordia, directorul Agenţiei din Focşani.
Comoditatea costă

Potrivit acestuia, preţul pentru închirierea unui autoturism este cuprins între 28 de euro şi 75 de euro pe zi, în funcţie de marca si model. Printre cei care au apelat la serviciile unei firme rent-a-car se află şi Georgian Costin, care a venit din Italia să-şi petreacă sărbătorile de iarnă cu familia.

"Nu ştiam că există aşa ceva în Focşani, până nu mi-a zis un prieten. Am maşină în Italia, dar nu m-am încumetat să plec la drum cu ea, mai ales când am văzut cum ninge în toată Europa. Mi-e mai comod aşa", spune Georgian, în vârstă de 29 de ani, care a plătit pentru şapte zile aproximativ 200 de euro.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite