Focşani: Liniile de autoservire ţin de foame pe timp de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În faţa vitrinelor cu mâncare se aliniază zilnic mulţi oameni
În faţa vitrinelor cu mâncare se aliniază zilnic mulţi oameni

Vremurile când liniile de autoservire erau căutate de public au revenit în forţă. Astăzi, în aceste localuri mănânci ce pofteşti, chiar şi cu bani puţini.În Focşani sunt deschise două afaceri de acest gen, în care clienţii vin în număr mare.

Mâncarea bună şi ieftină, dar şi numărul impresionant de clienţi care-i deschid zilnic uşa fac din bistro-ul "împinge tava" deschis în incinta magazinului "Milcovul" o afacere de succes.

Citiţi şi: Sărăcia ne face să fim vegetarieni

La orele prânzului, de luni până vineri, nu ai loc unde să arunci un pai din cauză că pentru foarte mulţi pauza de masă este sfântă. Aici vin să mănânce, ca la mama acasă, funcţionari din instituţii, elevi, muncitori, dar şi afacerişti sau magistraţi. Iar dacă nu au timp pentru a mânca aici, îşi iau hrană la pachet.

"Cu 12 lei mănânc o ciorbiţă şi felul doi, indiferent ce aş comanda. Mâncarea este foarte gustoasă, ca de altfel orice mâncare făcută la cazan. Se serveşte repede şi nu pierd timp mult. La restaurant m-ar fi costat de patru ori mai mult", ne-a spus Marin Vasile, profesor din Focşani.

"Nu sunt din oraş, dar când vin cu treabă prin Focşani îmi permit să iau masa aici. Decât să mănânc cinci mici pe la nu ştiu ce cârciumă, care nu sunt nici bine făcuţi, cu aceeaşi bani mă hrănesc pe cinste aici", spune şi Constantin Ciubotaru, din comuna Vizantea.

Gătesc la foc automat

Zilnic vin în acest local peste 500 de clienţi, astfel că cele şase bucătărese care sunt pe tură gătesc la foc automat mâncare proaspătă.

"Baza o constituie mâncarea gătită. Vreau să vă spun că avem clienţi fideli care vin şi îşi comandă mâncare pentru acasă, ceea ce spune mult despre bucătăria noastră. Dar servim şi pizza, pui la grill sau alte tipuri de gustări. Ssuntem pregătiţi cu foarte multe feluri de mâncare de post", ne-a declarat Veronica Merloiu, şef de tură la bistro-ul Zanfir.

Localul mai dispune şi de o cofetărie, recunoscută pentru prăjiturile sale, dar şi de un spaţiu de joacă adresat în exclusivitate celor mici.

Mănânci bine cu bani puţini

La "împinge tava", o ciorbă de văcuţă sau de pui costă 5 lei, o tochitură - 7,5 lei/350 grame, salată boeuf - 2,5 lei/100 de grame, ficăţei - 5 lei/250 grame, pilaf cu ciuperci - 4 lei/350 grame. De asemenea, o felie de pizza făcută la tavă costă aproximativ 5 lei, iar o porţie de cartofi cu cârnaţi - 8 lei. Orice tip de prăjitură costă 3,5 lei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite