Focşani: "Insula misterioasă" de Jules Verne s-a epuizat în câteva minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Pădineanu a procurat cartea pentru copiii ei
Cristina Pădineanu a procurat cartea pentru copiii ei

Pentru a doua săptămână consecutiv, focşănenii s-au trezit de cu noapte pentru a-şi procura de la chioşcurile de ziare din municipiu primul volum al romanului „Insula misterioasă", distribuit astăzi gratuit cu ziarul „Adevărul".

CITIŢI ŞI:

Cărţile lui Jules Verne se dau ca pâinea caldă

Sibiu: Jules Verne atrage ca un magnet sibienii în ciuda frigului şi ninsorii

FOTOGALERIE Buzău: Jules Verne a fost la mare căutare încă de la orele dimineţii

Primul volum al romanului „Insula misterioasă" a fost distribuit astăzi gratuit cu ziarul „Adevărul" şi suplimentul „Adevărul literar şi artistic".

Şi de această dată, pasionaţii de literatură şi nu numai au luat cu asalt chioşcurile de ziare din municipiu, pentru a intra în posesia cărţii.

„L-am cumpărat pentru copii mei. Mi se pare o colecţie extraordinară", ne-a declarat Cristina Pădineanu. „Sunt cărţile copilăriei mele. Eram îndrăgostit de scrierile lui Jules Verne, aşa că nu aveam cum să ratez această ocazie să le procur pentru familia mea", ne-a spus Florin Măgureanu.

De menţionat că şi astăzi cărţile oferite gratuit de ziarul „Adevărul" s-au epuizat la prima oră, vânzătoarele declarându-ne că dacă ar fi primit fiecare câte 500 de exemplare le-ar fi epuizat pe toate.

Începând cu volumul al doilea al aceluiaşi roman, care va apărea la 27 ianuarie, preţul unui exemplar din Colecţia Jules Verne va fi de 10,99 lei.

Un succes editorial

Cartea este povestea unui grup de cinci personaje - inginerul Cyrus Smith, servitorul lui, Nab, jurnalistul Gédéon Spilett, marinarul Pencroff şi adolescentul Herbert - care încearcă să scape din asediul oraşului Richmond, în timpul Războiului de Secesiune, cu ajutorul unui balon.

În urma prăbuşirii acestuia, cei cinci ajung pe o insulă pustie din Pacific şi, timp de patru ani, sunt obligaţi, ca şi Robinson Crusoe al lui Daniel Defoe sau familia din „Robinson Elveţianul", de Johann David Wyss, să supravieţuiască numai graţie propriilor lor cunoştinţe ştiinţifice şi inventivităţii.

Farmecul poveştii stă în introducerea unor elemente-surpriză, cum ar fi o prezenţă misterioasă care-i ajută pe naufragiaţi. Întregul pozitivism al acestora este pus la încercare de situaţiile inexplicabile, care le sunt favorabile şi care presupun mâna unui personaj invizibil pe insula cercetată în amănunt.

Ca şi romanul precedent, „20.000 de leghe sub mări", „Insula misterioasă" a avut un mare succes de public. Vândută în 40.000 de exemplare încă din timpul vieţii scriitorului, a fost tradusă în întreaga lume, iar ecranizările şi dramatizările romanului au continuat de-a lungul anilor, începând de la filmul mut al lui Lucien Hubbard, din 1929, până la jocul video „Întoarcere pe insula misterioasă", din 2005.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite