MANAGEMENT DE ROMÂNIA /Un director de spital cu rezultate dezastruoase va împărţi după bunul plac fondurile sănătăţii din Vrancea
0Ministerul Sănătăţii vrea să treacă spitalele din Dumbrăveni şi Vidra în subordinea Judeţeanului. Dacă proiectul va fi aprobat, managerul Spitalului de Urgenţă, unitate cu datorii uriaşe, va putea împărţi după bunul plac bugetul, fără ca Ministerul să intervină.
Un nou proiect de hotărâre postat pentru dezbatere pe site-ul Ministerului Sănătăţii (MS) face vâlvă în sistemul sanitar vrâncean.
Potrivit acestuia, Spitalul de Psihiatrie Dumbrăveni şi Spitalul Comunal Vidra îşi vor pierde presonalitatea juridică şi vor fi preluate în subordine de Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Focşani, unitate refuzată la preluare de Consiliul Judeţean şi care are datorii de 7,3 milioane de lei.
Dacă Nicolae Moise, directorul unităţii judeţene, refuză să comenteze propunerea Ministerului până la adoptare, ceilalţi doi directori, aflaţi pe punctul de a rămâne fără funcţie, spun că măsura va băga unităţile sanitare în datorii sau chiar le va desfiinţa.
Dr. Nicolae Moise:

"Noi avem singura secţie de psihiatrie pediatrică din judeţ şi din zonă, suntem cu datoriile la zi şi dacă va împărţi banii directorul de la spitalul plin de datorii, nu vom intra şi noi în datorii?! Că el va putea să ne dea câţi bani va vrea. Sunt de 20 de ani aici şi locul acesta care se cheamă spital sper să nu ajungă un dispensar. Această măsură, dacă va fi bătută în cuie, este un fel de a băga gunoiul sub preş!", ne-a spus Costel Negoescu (foto), directorul spitalului din Dumbrăveni.

Pacienţii vin la spital cu medicamente de acasă
În acest timp, pacienţii de la Judeţean se luptă din plin cu sărăcia din spital.
"Eu am o plasă medicală pe care o schimb periodic că am prapurul rupt. Sunt internată de o săptămână şi am cheltuit aproape zece milioane (lei vechi - n.r.). Plasa am luat-o pe datorie cu 470 lei de la cineva, dar am plătit şi feşe, şi seringi, vitamina A, B6, Penicilină, toate le-am cumpărat de la farmacie", ne-a spus Stanca Papuc (foto) în vârstă de 47 ani din comuna Cîrligele.

"Am intrat în grota de înmormântare cu reforma asta. Noi suntem fără datorii, ba chiar avem bani în cont. Sigur în câteva luni vom fi înglodaţi în datorii de nu o mai scoatem la capăt", spune şi Ion Doldor, managerul spitalului comunal Vidra.
Banii vor fi alocaţi de Casa pentru Asigurări de Sănătate (CAS) doar spitalului judeţean însă conform previziunilor de buget pentru toate cele trei unităţi. Însă împărţirea bugetului rămâne strict la latitudinea managerului Spitalului Judeţean.
"Banii vor fi daţi conform contractului cadru cu CAS", a declarat Gabriela Barbu de la Biroul de Presă al MS. "Noi vom da banii conform bugetului mediu pe anul trecut la cele trei unităţi însă toţi banii ajung la managerul spitalului judeţean şi el îi va împărţi. Noi nu putem controla cât este alocat pentru fiecare în parte", spune şi Mihai Copaci, directorul CAS Vrancea.
Proiectul MS va fi în dezbatere timp de 30 de zile.